ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat, în Sala de Conferinţe din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, în premieră naţională, în perioada 10-12 octombrie 2013, în colaborare cu Universitatea din Szeged (Ungaria) şi Centrul de Cercetări Biologice al Academiei de Ştiinţe Ungare din Szeged, prima ediţie a Şcolii de toamnă cu titlul „Scoală de Studii avansate în tendinţe moderne şi tehnici de cercetare a biologiei cancerului”, desfăşurată în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria, HURO/1101/173/2.2.1, cu titlul „Platforma de Cercetare Integrată Transfrontalieră pentru Identificarea Proceselor Celulare ca ţinte Potenţiale pentru Terapia Personalizată a Cancerului”, câştigat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în valoare de 2 milioane de euro.
Pregătirea teoretică a cursanţilor s-a desfăşurat în Sala de Conferinţe din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, unde s-a reuşit aducerea, la Arad, a mai multor specialişti în biologia cancerului din România şi Ungaria de renume internaţional.
La lucrări au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele UVVG – managerul proiectului, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Anca Hermenean – prorector cu cercetarea ştiinţifică, prof. univ. dr. Imre Boros, directorul Departamentului de Biochimie şi Biologie Moleculară al Universităţii din Szeged, prof. univ. dr. István Krizbai, şeful grupului de cercetare în neurobiologie din cadrul Departamentului de Biofizică al „Institutului de Cercetări Biologice al Academiei de Ştiinţe” din Szeged (Ungaria), prof. univ. dr. László Tordai, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Szeged – Departamentul Oncoterapie, studenţi ai Universităţii din Szeged şi ai Facultăţilor de Biologie şi Medicină din cadrul UVVG – liniile de predare în limba română, engleză şi franceză – doctoranzi ai şcolilor doctorale de biologie şi medicină, cadre didactice, cercetători biologi, medici şi chimişti din Szeged, Arad, Timişoara şi Oradea.
În cadrul şcolii au fost prezentate ultimele cercetări din domeniul cancerului: epidemiologia cancerului – analiza la nivel mondial, naţional şi regional; exemple practice privind cercetarea diagnosticului ţintit al cancerului pe baza analizei genomului; noi oportunităţi în diagnosticul cancerului prin intermediul radiologiei şi imagisticii; angiogeneza – mecanism şi posibile ţinte pentru tratamentul cancerului; ţinte farmaceutice la nivelul creierului; analiza moleculară a rezistenţei la medicamente în cancer şi terapia personalizată a cancerului.
Prof. Univ. Dr. Coralia Cotoraci, rectorul universităţii de Vest „Vasile Godiş” Arad, a subliniat că „proiectul implementat de UVVG privind terapia personalizată a cancerului se încadrează în linia de acţiuni destinate populaţiei. În cadrul şcolii de toamnă s-au desfăşurat cursuri deosebit de bine documentate susţinute de colegii noştri din Ungaria şi România, iar prezenţa studenţilor, rezidenţilor şi cercetătorilor a fost deosebit de numeroasă. Este un proiect coordonat de disciplina de Biologie celulară şi moleculară, condusă de prof. univ. dr. Ardelean şi prof. univ. dr. Anca Hermenean, în colaborare cu Universitatea din Szeged şi Institutul de Cercetări Biologice al Academiei de Ştiinţe” din Szeged (Ungaria)”.
Prof. univ. dr. István Krizbai a declarat că, în cadrul proiectului, se vor elabora noi tehnici care vor fi folosite în tratamentul personalizat al cancerului.
Managerul proiectului, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, a subliniat că proiectul vizează o cercetare integrată a cancerului care se poate realiza numai în comun cu mai multe universităţi. „Lucrându-se în echipă avem specialişti în diferite domenii de cercetare, iar Universitatea noastră a intrat foarte precis în problematica proiectului. În acest sens, am inaugurat Biobaza Internaţională, unde creştem animale pentru experimentele derulate în cadrul proiectului, care ne-a uşurat foarte mult cercetările. Ceea ce făceam înainte în 6-8 luni, am reuşit să realizăm într-o singură lună. Avem specialişti veniţi din Ungaria, care experimentează pe animale, cu o tehnică nouă, pentru a parcurge toate etapele importante incluse în cercetare”.
Prof. univ. dr. Imre Boros, directorul Departamentului de Biochimie şi Biologie Moleculară al Universităţii din Szeged, a precizat: „Au fost analizate rezultatele şi posibilităţile tratării cancerului, precum şi modul de diagnosticare şi monitorizare a terapiilor, bazându-ne pe experimentele biologice desfăşurate în laboratoarele din Ungaria, la Universitatea din Szeged şi în cele ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Până în prezent, am lucrat la aspecte de biologie moleculară, prin care am încercat să arătăm că, în mediul nostru înconjurător, există mulţi factori care pot determina apariţia cancerului, iar multe dintre ele pot fi monitorizate de noi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!