O primă propunere a venit din partea Institutului Politehnic din Braganca care a informat despre posibilitatea începerii unei colaborări din anul universitar 2013-2014 între consorțiul Erasmus Move on the Train și UAV. Acest consorțiu este format din IP Braganca și 4 companii portugheze unde studenții UAV pot face practică în diferite domenii (inginerie, design, inginerie alimentară, chimie, matematică, informatică, marketing, turism și management hotelier) între 3 și 12 luni. „Universitatea noastră a intrat în circuitul internațional al universităților, o dovedește atât interesul pe care alte universități europene ni-l arată cât și numărul tot mai mare de studenți străini care solicită o mobilitate Erasmus la UAV”, a declarat președintele UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuț. „În anul universitar 2012-2013 ne propunem ca 6 studenți să beneficieze de plasamente iar numărul acestora să crească în anii următori” a punctat responsabilul Erasmus al UAV, Gerlinde Knap.
Studenți turci la UAV
În acest an universitar o mare pondere o reprezintă studenții turci, anul curent universitar fiind pentru UAV anul cu cel mai mare număr de studenți turci din ultimii 5 ani. Astfel, 5 studenți din Turcia (toți de la universitatea parteneră din Gaziantep) vor studia, ca studenți Erasmus, la UAV (2 la Facultatea de Inginerie, 3 la Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului). De au ales Aradul ? „Pentru că am aflat de la alți colegi că este un oraș foarte primitor iar pregătirea din pe care o primim în universitate este foarte bună” a mărturisit unul dintre studenții Erasmus, Dursun Abdulkadir.
Prelungire
Doi studenți din Spania au solicitat prelungirea la UAV pentru încă un semestru a mobilității Erasmus. Alegerea a venit după un semestru petrecut la universitatea arădeană de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!