Sunt cei mai buni pe ţară şi au fost premiaţi pentru activitatea lor. Actualul preşedinte al Ligii Studenţilor din UAV, Roxana Barna şi fostul lider al LSUAV, Paul Boeriu implicat în activitatea la nivel naţional a Uniunii Studenţilor din România (USR) au fost recompensaţi în cadrul Galei USR. Roxana a primit premiul „Voluntarul anului” pentru implicarea sa în activităţi de voluntariat iar Paul pentru activitatea sa de trainer a fost desemnat „Trainerul anului”. „Mă bucur de aceste două premii obţinute de cei doi tineri şi nu pot decât să îi felicit pentru activitatea lor şi să-i asigur în continuare de întreg sprijinul conducerii UAV în proiectele pe care intenţionează să le deruleze”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.
Ce spun câştigătorii
„Este un premiu care mă obligă şi sper să reuşesc şi în continuare să particip la activităţile de voluntariat care vor avea loc. Consider că munca voluntară este foarte importantă pentru orice tânăr, implicarea în tot ceea ce înseamnă muncă în folosul altora contribuie la dezvoltarea personalităţii. Mă bucură faptul că la nivelul conducerii UAV, am găsit întotdeauna sprijin pentru proiectele noastre”, a precizat Roxana Barna.
Paul Boeriu a declarat după primirea premiului „O distincţie care mă onorează şi mă obligă în continuare să muncesc cel puţin la fel de bine. Dar ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că Liga Studenţilor din Arad este în topul celor mai buni. UAV are o organizaţie puternică de studenţi, care organizează foarte multe evenimente şi care poate mişca lucrurile în bine în Arad”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!