Cu ocazia zilei de 8 Martie, ea ne-a făcut cunoştinţă cu Kinga – prietena sa greu încercată, dar atât de puternică şi de optimistă! „Imediat ce am văzut anunţul pentru «Povestea unei femei speciale», mi-a venit în gând Kinga. Nu m-am gândit la nimeni altcineva. Am ştiut că povestea ei este cu adevărat specială, cum nu cred că mai este alta” – spune Ana-Maria Lenard.
Pentru că a răspuns provocării lansate de Jurnal arădean, pentru felul în care ne-a scris şi mai ales pentru povestea pe care ne-a împărtăşit-o, Ana-Maria Lenard a fost premiată cu un storcător de fructe. „Mă bucur foarte mult pentru premiu şi vă mulţumesc. Chiar mă gândeam că ar trebui să cumpăr un astfel de aparat pentru că am un copil de un an şi trei luni, căruia îi plac foarte mult fructele” – mărturiseşte câştigătoarea.
În vârstă de 24 de ani, Ana-Maria Lenard citeşte Jurnal arădean în special pe internet. Îi place să fie bine informată şi e mulţumită că accesând www.aradon.ro află tot ceea ce se întâmplă în Arad şi nu numai.
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!