ARAD. Regizorul Tapaszto Erno a câştigat Premiul pentru cea mai bună REGIE la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio şi la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Teatrelor din Balcani, desfăşurate la Piteşti, între 22-27 noiembrie. Compania arădeană maghiară a obţinut patru nominalizări în cadrul celor două festivaluri: MARELE PREMIU al festivalului, Premiul pentru SCENOGRAFIE (Tapaszto Erno), Premiul pentru REGIE, Premiul DE POPULARITATE (Linda Zsiros).
Piesa „Zelda was not from here” (pusă în scenă în limba maghiară sub titlul „Tündéri”) este producţia pe care Compania Aradi Kamraszinhaz a prezentat-o luni, 25 noiembrie, la sala mare al Teatrului Davila. Este vorba despre un musical minimalist suprarealist, o coproducţie a Companiei Aradi Kamaraszínház, Teatrului Jókai din Békéscsaba şi Asociaţiei MASZK din Szeged, pe textul dramaturgului contemporan român Theo Herghelegiu.
În acest an, pe lângă trupe de teatru din Macedonia, Bulgaria şi Serbia, nou-intraţi în cursa pentru cucerirea Marelui Premiu oferit de Consiliul Judeţean Argeş au fost actorii din Marea Britanie şi din Kosovo. Din juriu au făcut parte actorul şi regizorul Emil Boroghină (preşedinte), actriţa Coca Bloos, Marinela Ţepuş, manager al Teatrului „Nottara”, şi regizorul Dragan Jakovljevic din Serbia.
După un alt succes
Vă reamintim că, în anul 2011, la aceleaşi festival actorul Harsanyi Attila a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul lui Rudolf Hess din piesa „Decalogul după Hess” de Alina Nelega, în regia lui Tapaszto Erno. Totodată, Compania de Teatru Aradi Kamaraszinhaz şi Asociaţia Maszk din Szeged au primit premiul pentru Dialog Intercultural pentru spectacolul „Quartet” de Heiner Muller, în regia lui József Balog.
Citiți principiile noastre de moderare aici!