REVETIŞ. Momente speciale pentru enoriașii din comunitatea satului Revetiș, comuna Dieci. Biserica Ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost gazda evenimentului de instalare a noului preot paroh, Mădălin Florentin Rău.
Părintele Beni Ioja, protopopul Sebișului, a dat citire înaltei Decizii Chiriarhale prin care preotul Mădălin Florentin Rău este instalat în Parohia Revetiș. Apoi a prezentat drepturile și obligațiile noului preot față de Chiriarhul locului, față de autoritățile locale și față de legile bisericești precum și față de credincioși. Părintele protopop i-a oferit noului paroh Sf. Evanghelie, Sf. Cruce, precum și cheile bisericii, subliniind importanța misiunii pastorale și misionare.
La ceremonia de instalare a fost prezent şi pr. Tuţu Petcuţ, fostul preot suplinitor, pr. Florin Păiuşan de la Târnova, primarul Ştefan Galea şi numeroşi credincioşi. Noul preot paroh de la Revetiş a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenţi, părinților, bunicilor, nașilor de botez și de cununie și, nu în ultimul rând, preotesei „care m-a urmat în parohia dumneavoastră”.
Părintele Mădălin Florentin Rău a absolvit Seminarul Teologic Ortodox și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, promoția 2020. Comunitatea ortodoxă pe care o are de păstorit la Revetiş numără 170 de credincioşi. Biserica al cărei paroh a devenit a fost construită între anii 1890-1891, în formă de navă, pe fundaţie de piatră, din cărămidă, acoperită cu tencuială cu stropi. Exteriorul este tencuit cu stropi, iar interiorul este pictat în tehnica „a fresco”, iar iconostasul şi stranele sunt din lemn de stejar.
Trimite articolul
XLa Buteni cand vom avea un preot nou?
-
Cel vechi ce are?