Sintea Mică. „În aceste momente grele și dureroase, ierarhii arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere sufletească și întărire membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești”, transmite Arhiepiscopia Aradului.
Trupul neînsuflețit al părintelui Dorel-Gabriel Drăgoi va fi depus în biserica din Parohia Andrei Șaguna, Protopopiatul Arad, după aducerea în țară din Turcia.
Date biografice
Preacucernicul Părinte Dorel-Gabriel Drăgoi, s-a născut la data de 16 mai 1982, în Arad. După absolvirea Seminarului Teologic Ortodox din Arad a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad.
La data de 1 septembrie 2007 se căsătorește cu tânăra Georgeta-Elena Bundaciu. În 2010 vine pe lume prima lor fetiță, Daria-Maria iar în anul 2018 cea de-a doua, Antonia-Ana.
A fost hirotonit preot de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, în anul 2009, pe seama Parohiei Voia, jud. Hunedoara. După puțină vreme s-a transferat în Parohia Brănișca, Protopopiatul Deva, iar din anul 2021 la Sintea Mică, Protopopiatul Arad, unde slujește până la încetarea din viață.
În anul 2011 primește distincția de iconom stavrofor.
Părintele Dorel-Gabriel Drăgoi a încetat din viaţă la vârsta de 40 de ani, în urma unor probleme de sănătate.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Trimite articolul
XDumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
A fost vaccinat anticovid?
-
Statul vaccinării nu e menționat niciodată de nici unul di organele mass media.
Uite așa, respectăm dreptul de a tine informațiile în privat.
Cât despre toate celelalte lucruri despre el și toată familia lui, nici o problemă. Puteți afla orice altceva dar nu sărutul vaccinării. -
Focantoma, pt. faptul ca ti-ai ales un nume ultra-diliu, ceea ce denota o inteligenta dusa la extrem, dar la limita legii, fara nicio conotație rasista, xenofoba si sexualista, matale meriti felicitari!
-
conteaza vaccinul? ma cam indoiesc odata ce am 3 prieteni vaccinati si care de 2 zile au covid unul e mai usor restul …. nu prea………! Asa ca……………