În suma condeierilor arădeni, preotul Teodor Poneavă din Şiria se prezintă cu cea de-a 13-a carte, intitulată „Ce este, ce nu este”.
Chiar dacă numărul cărţilor sale este fatidic, nu suntem superstiţioşi şi precizăm că noua apariţie editorială este deosebit de interesantă. Aplecat spre gândirea filozofică, gândire în permanentă mişcare, în căutarea punctelor de sprijin pentru orientarea cea spirituală, în versurile noului său volum nu e o teoretizare deşartă: „Nici despicarea firului de păr în patru,/ Când nu poate nicicând să fie/Un tot gata făcut/În lupta spiritului cu materia”, cum spune părintele Poneavă în poezia „Filozofie”.
În fond, toate fiinţele şi lucrurile, când e nevoie de prezentarea buletinului lor de identitate, sunt axate pe extremele lor de afirmare
sau negare, cum şi pe conţinutul lor. Aşa şi aici: „Foloase nu aduc/ Precum un cuc/Nici lână, puf sau piele/Măcar pentru obiele/Şi hrană nu ofer/Doar somn lângă calorifer/Paznic de casă nu-s/Când torc fără de fus” („Riposta pisicii”) Din ciocnirile de idei filozofice care se confruntă, preotul Teodor Poneavă caută sinteze: „Că universul nu-i făcut/ dintr-o materie ajunsă a gândi/ Ci din gândirea care poate/Să se materializeze” („Ştiinţă şi credinţă”)
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!