Obreja se va afla şi sâmbătă pe meleagurile arădene, urmând să efectueze vizite de lucru în judeţ, iar duminică va pleca înapoi spre Capitală.
Presedintele AVAS vine in vizita la Arad
Reactualizat la:
ARAD. Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Marius Lucian Obreja, va fi vineri în Arad, în vizită oficială. În programul acestuia apar vizite la Astra Vagoane Călători, la Victoria SA, dar şi întâlniri cu prefectul şi subprefectul Aradului şi cu oamenii de afaceri din judeţul nostru.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Situația e valabilă pentru județul Arad, la ora 18. Cum stăm la distribuția pe sexe și pe categorii de vârstă?
Local
Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a declarat că a mers la vot cu gândul că România are nevoie de un preşedinte care să ştie să gestioneze pacea, în contextul războiului de la graniţă, dar să fie capabil şi să gestioneze "criza europeană în economie".
5
Local
Cele mai ridicate procente privind prezența la vot se înregistrează în mediul rural, în secții cu puțini alegători pe liste.
UT Arad
BUCUREȘTI. Cu o întârziere care nu este caracteristică Comisiei centrale de Arbitri, a fost anunțată brigada care va oficia la meciul de mâine, de la ora 20.30, de pe arena „Francisc Neuman”, dintre UTA și Universitatea Craiova.
Local
Ineul are cea mai bună prezență la urne – 23,05% la ora 14 –, în timp ce la coadă se află Sântana – cu 14,37%.
1
Local
ARAD. Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, care precizează faptul că a fost sesizat un posibil incident electoral, în curs de verificare.
Local
Românii sunt așteptați la secțiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!