Fata, în vârstă de 18 ani, a depus o plângere împotriva celui care a ameninţat că o violează. Adolescenta a declarat oamenilor legii că făcea plajă pe ştrandul Neptun, când un tânăr a acostat-o şi i-a propus să o conducă spre casă.
Ea a relatat că în timp ce se deplasau pe jos, în afara ştrandului, ajungând pe un teren viran, tânărul i-a propus să întreţină relaţii sexuale, fiind ameninţată verbal să se dezbrace. Victima a mai spus că a reuşit să fugă şi a sărit în râul Mureş, moment în care agresorul ar fi fugit , spun reprezentanţii IPJ Arad. Fata a fost scoasă din apă de câţiva trecători care i-au auzit strigătele de ajutor.
Poliţiştii spun că au consemnat plângerea victimei şi au întocmit actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor exacte a comiterii faptei şi identificarea suspectului. Iniţial, persoanele care au sunat la 112 anunţând faptul că o tânără a sărit în Mureş au crezut că ar fi vorba despre o tentativă de sinucidere.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!