Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local încheiat între Primărie şi Compania de Transport Public a fost renegociat, la solicitarea CTP. Practic, Compania a solicitat o majorare a costului pe kilometru la transportul urban cu tramvaiele şi autobuzele. Şi nu e vorba de o majorarea oarecare, ci de una de 34% (de la 4,25 la 5,69) în cazul transportului cu autobuzul şi de una de 38% (de la 6,60 la 9,10) în cazul transportului cu tramvaiul.
În justificarea solicitării de majorare, CTP aminteşte că din 2014 până în prezent nu s-a operat nicio modificare a costului pe kilometru. „În ultima perioadă au avut loc modificări legislative care au determinat modificări ale costurilor de exploatare (creşteri semnificative ale costurilor cu energia electrică, motorina, salariile, anvelopele, serviciile de reparaţii etc. – n.r.) care au avut ca și consecință modificarea majoră a cheltuielilor cu o influenţă mai mare decât cea determinată de influenţa indicelui preţurilor de consum. Din acest motiv, operatorul transportului public SC Compania de Transport Public SA Arad a ajuns să se confrunte cu dificultăți financiare” – se arată în documentele puse la dispoziţie de Primăria Arad. Evoluţia elementelor de cost care este tot pe o pantă ascendentă a impus, de asemenea, renegocierea costului pe kilometru. În ciuda acestei majorări însă, Municipalitatea ne asigură că „populaţia nu va resimţi modificarea de cost”. Cum vor fi, totuşi, acoperite costurile suplimentare generate de majorarea costului pe kilometru? Foarte probabil, prin creşterea subvenţiei asigurate de Municipalitate pentru transportul public.
La transparenţă
Pentru a putea fi aplicate, majorările negociate de CTP şi Primărie trebuie să fie aprobate în Consiliul Local Municipal. Proiectul de hotărâre privind modificarea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local a fost afişat deja la transparenţă. Cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind acest document până la 29 octombrie, la registratura Primăriei. Informaţii suplimentare pot fi solicitate de luni până joi, între orele 8.00-18.00, şi vineri, între orele 8.00-16.00, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5. Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după acest act, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!