Consiliul Județean răspunde: „Conform Legii 215/2001, Consiliul Judeţean are atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului. Preşedintele Consiliului Judeţean are obligaţia, morală şi legală, să reacţioneze la orice acţiune care lezează patrimoniul sau interesul legitim al arădenilor, respectiv să facă toate demersurile pentru promovarea intereselor arădenilor, indiferent de considerentele de ordin politic sau agenda altor instituţii ori parlamentari”, se precizează într-un comunicat al Consiliului Județean.
Mai mult, preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca a insistat, în scris, la premierul Mihai Tudose să aloce arădenilor despăgubirile aferente. Iustin Cionca s-a adresat şi preşedintelui Iohannis pentru ca rateurile ENEL să fie luate în discuţie în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
„Considerăm că solicitarea respectării drepturilor arădenilor de către Guvern nu reprezintă un capital de imagine, ci un demers instituţional corect şi necesar. Problemele cetăţenilor nu trebuie politizate şi asigurăm persoanele fizice şi instituţiile afectate de evenimentele din 17 septembrie că preşedintele Consiliului Judeţean, conducerea şi aparatul tehnic al Consiliului Judeţean vor continua să facă demersuri pentru despăgubirea lor corectă!”, se mai punctează în comunicatul CJA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!