Încălzirea caselor îi va arde la buzunare pe arădeni, în această iarnă. După scumpirea gazelor și a energiei electrice, creșterea prețurilor la lemnele de foc era de așteptat. Mulți își fac provizii de lemne în această perioadă, chiar și unii dintre cei care au deja centrale pe gaz și au păstrat teracote sau sobe clasice. Ei speră că vor face economii dacă vor se încălzi cu lemne, însă cererea mare se vede în creșterea cu 30 la sută a prețurilor, față de anul trecut. Chiar și la ocoalele silvice ale statului lemnul s-a scumpit semnificativ.
Prețuri în piețe
În piețe sau în anunțurile online de vânzare, particularii cer 600 de lei pe metrul cub de lemn pentru foc, în timp ce anul trecut cereau cel mult 450 de lei. Prețul include transportul până la poartă, dar clienţii mai trebuie să taie și să crape lemnele, iar asta crește costurile.
Metrul ster este mai ieftin, însă trebuie avut în vedere că un metru ster înseamnă circa 0,68 metri cubi. Preţurile sunt cuprinse între 250 și 300 de lei, față de 180 – 250 de lei în urmă cu un an.
Mulți dintre comercianți cumpără lemnul de la ocoalele silvice ale statului, unde prețul este mult mai mic. Au loc licitații în fiecare an pentru cantitățile dinsponibile. Ulterior, privații dublează sau chiar triplează prețurile pentru clienții finali.
Lemnul de la stat
Direcţia Silvică Arad a majorat prețul lemnului pentru prima dată, după ce timp de doi ani le-a tot scăzut. În 2019, lemnul vândut la ocoalele statului s-a ieftinit cu 17%, iar în 2020 s-a mai aplicat o reducere de câteva procente. Asta pentru că ocoalele au avut la dispoziţie cantităţi uriaşe, din cauza furtunilor violente din 2017, când zeci de mii de arbori au fost puşi la pâmânt. La ocoalele silvice s-au adunat sute de mii de metri cubi rezultaţi din doborâturi, iar 120.000 de metri cubi erau doar lemn de foc. Tot acest material a fost vândut la licitaţii sau direct populaţiei.
Anul acesta, scumpirea se simte și la stat. Dacă în sezonul trecut ocoalele vindeau lemnul cu un preț mediu de 180 de lei metrul cub, acum prețul mediu a urcat la 240 de lei metrul cub.
Cererea
Cererea de lemn de foc de la stat era de circa 35.000 de metri cubi pe pe sezon, în anii trecuți, dar pentru această iarnă se estimează o cerere de 50.000 de metri cubi. Trebuie menționat că Direcția Silvică administrează sub 100.000 de hectare de păduri, adică 48% din suprafața forestieră a județului, restul fiind păduri private. Lemne de foc vând și cele șapte ocoale silvice private.
În această lună, Direcţia Silvică a scos la vânzare doar 2500 de metri cubi, față de 5.361 metri cubi în noiembrie 2020, însă cantitățile vor crește în următoarele luni.
Trimite articolul
XAm sa pun in soba anvelope de toate marimile.Si cald si ieftin.
-
Chiar gratis!
-
Dar atentie la soba de teracota si horn ca de la cauciuc se infunda tare cu fulgi de funingine
ce altceva nu a explodat in romania?
-
“mamaliga”, nu a explodat intelepciuneaq romanului de a spune NU CORUPTIEI, NU FURTULUI, NU MANIPULARII, NU PRODUSELOR INDOIELNICE din “Hipermarketuri”
Nu a explodat dorinta romanului de avaea coloana vertebrala…de a sti cind si cum sa spuna NU.
…dar nici nu e pericol de asemenea explozii in spatiu Carpato-Danubiano-Pontic…
Suntem conduși de o bandă de reduși mintali organizați pentru tâlhărie.