Întâlnirea este cea de-a şaptea, tradiţia începând în anul 2008, atunci când a fost organizată prima reuniune, la Gyula. “În timpul discuţiilor au fost dezbătute subiecte legate de instrumentele de colaborare internaţională judiciară, au fost prezentate cazuri concrete şi s-au stabilit modalităţi eficiente de colaborare pe viitor. Acest gen de reuniuni contribuie la consolidarea colaborării şi cooperării mai bune între parchetele din zona de frontieră”, a precizat prim procuror adjunct Dan Aurelian Ursu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Au răspuns invitaţiei procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi sunt prezenţi în aceste zile la Arad prim procuror Veres Gabriella şi prim procuror adjunct Berg Marta, din partea judeţului Bekes, prim procuror Zsiros Zsolt şi prim procuror adjunct Nagy Ferenc, din partea judeţului Szabolcs-Szatmar-Bereg, prim procuror Pocsai Edit şi prim procuror adjunct Birinyi Ildiko, din Hajdu Bihar. La Arad au ajuns şi reprezentanţi ai judeţelor de frontieră din vestul ţării: Ciprian Puie, prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, precum şi Sorin Beteringhe, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Arad este prezentă Aura Şchiopu, procuror în cadrul Secţiei de Cooperare Internaţională, Integrare Europeană, Informare Publică şi Relaţii cu Presa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!