Justificarea proiectului de modificare supus acum
transparenţei stă în faptul că
“unii agenţi economici nu au făcut nici un
demers în vederea obţinerii
autorizaţiei de funcţionare, a
autorizaţiei de alimentaţie publică sau
a avizului pentru orarul de funcţionare”, iar cei
depistaţi în neregulă, deşi
amendaţi, au refuzat pe mai departe obţinerea
autorizaţiei sau avizului.
Primăria propune acum amendarea
din start a agenţilor, la momentul la care
aceştia vor să îndrepte lucrurile:
„În cazul în care se constată
că punctul de lucru a fost deschis într-o
perioadă de timp mai mare de 3 luni de la data
solicitării autorizării sau în cazul
nevizării autorizaţiei sau avizului pe anul
anterior solicitării, funcţionarul la care se
depune solicitarea de autorizare/vizare,
completează procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor pentru
sancţiunea constatată (neautorizare sau
nevizare), după care procedează la preluarea
dosarului de autorizare sau la vizarea
autorizaţiei sau avizului”.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!