În noaptea de miercuri spre joi, începând cu ora 03:30, autospecialele societății Polaris M Holding au ieşit la împrăştiat material antiderapant pe străzile municipiului. Firma care se ocupă de deszăpezirea municipiului a scos la muncă 5 utilaje care au împrăştiat material antiderapant pe pricipalele artere ale oraşului, pe poduri, drumuri în rampă şi intersecţii, precum şi pe străzile principale din cartiere, astfel că la prima oră s-a putut circula fără probleme în oraş. Utilajele au fost retrase în bază în jurul orei 07:00, însă rămân pe poziţie pentru a putea interveni dacă va reîncepe ninsoarea sau în cazul în care ar scădea temperatura, pentru a putea acţiona în vederea combaterii formării poleiului.
Probleme deosebite nu au fost, însă intervenţiile pot fi îngreunate din cauza maşinilor parcate neregulamentar. O astfel de situaţie fiind întâlnită şi joi dimineaţă în capătul Splaiului General Gheorghe Magheru din cartierul Micălaca – zona 300.
“În acest sens ar fi indicată parcarea autoturismelor cât mai aproape de bordură şi pe cât posibil pe o singură parte a carosabilului mai ales pe străzile Mioriţa, Abrud, Blajului, Splaiul General Gheorghe Magheru, Gheorghe Lazăr, Unirii, 1 Decembrie 1918, Imaşului, Simion Popa, Andrei Mureşan, Dimitrie Bolintineanu, Ioan Alexandru, Elena Drăgoi, Felix, Vaslui, Batiştei, Frăţiei, Alba Iulia, Mucius Scaevola sau pe unele străzi din cartierul Alfa, deoarece există riscul blocării utilajelor pe aceste străzi”, au precizat reprezentanții societății Polaris M Holding. De asemenea, platoul din fața primăriei Arad a fost curățat de angajații societății, pentru ca activitățile care vor avea loc aici de 1 Decembrie să se desfășoare în bune condiții.
Societatea care se ocupă cu deszăpezirea străzilor din municipiului Arad are pe stoc 2.500 de tone de material antiderapant și este pregătită să intervină la orice oră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!