Doamna Maria Iuga din Cintei s-a bucurat nespus de mult când şi-a văzut numele în ziar, fiind câştigătoarea din luna iunie a concursului sus-amintit.
„Chiar nu mă aşteptam să fiu eu cea extrasă. Completez integramele lună de lună, dar a fost pentru prima dată când am reuşit să trimit plicul în timp util. A fost o surpriză extraordinară să văd că pasiunea pentru cuvinte încrucişate îmi aduce şi un premiu. Pentru mine careul de integrame este o relaxare, un mod de a petrece cât mai plăcut puţinul timp liber de care dispun”, ne-a mărturisit cititoarea noastră.
Despre ziarul Jurnal arădean, Maria Iuga a avut doar cuvinte de laudă. „Îmi place fiecare rubrică. Dimineaţa, cum primim ziarul, cum îl împărţim ca să citim cu toţii din el. Fiecare membru din familie are câte o rubircă preferată. Jurnal arădean este, într-adevăr, pentru întreaga familie”, a subliniat doamna Iuga.
Citiți principiile noastre de moderare aici!