Începe show-ul şi la Teatrul de Stat Ioan Slavici Arad. Sâmbătă, 8 octombrie 2016, în sala mare, de la ora 19,00, va avea loc prima premieră a noii stagiuni teatrale: spectacolul „Ecarisajul pentru toți” de Boris Vian, în traducerea Dianei Crupenschi, regia și scenografia fiind semnate de tânărul și talentatul regizor Tudor Lucanu.
Pe cine îi vom vedea pe scenă în prima premieră a stagiunii? Pe actorii Ovidiu Ghiniță, Ioan Peter, Alex Mărgineanu, Adriana Ghiniță, Carmen Vlaga-Bogdan, Cecilia Lucanu-Donat, Angela Petrean-Varjasi, Ștefan Statnic, Dorina Darie-Peter, Călin Stanciu, Eric Țuțuianu, Ionel Bulbuc, Robert Pavicsits, Marian Parfeni și Cosmin Blaga.
„Ecarisajul pentru toți”, una dintre cele mai importante piese de teatru scrise de Boris Vian, este o comedie neagră, un ,,vodevil militar” a cărei acțiune se petrece pe fondul debarcării trupelor aliate în Normandia, în iunie 1944. „Această satiră caracterizată de un antimilitarism virulent punctează dramele provocate comunității rurale și, în particular, unei familii de ecarisori, de Cel De-al Doilea Război Mondial. Autorul piesei abordează trei teme principale: războiul și antimilitarismul, anumite aspecte ale civilizației americane (imperialismul, puritanismul, propaganda) și familia. Astfel, Vian ironizează patriotismul ieftin, interesele strategice și politica progresistă”, se arată în prezentarea premierei.
Regizorul, la prima colaborare
Tudor Lucanu este la prima colaborare, în calitate de regizor, cu Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici” Arad. Lucanu a semnat regia și scenografia pentru numeroase spectacole cu care a participat la importante festivaluri de teatru, în țară, dar și în străinătate (București, Cluj-Napoca, Oradea, Piatra-Neamț, Belgrad, Berlin, Phoenix).
Citiți principiile noastre de moderare aici!