Potrivit CJA, câştigătorul licitaţiei este firma SC Project Developer SRL & FCG Finnish Consulting Group LTD. Valoarea contractului este de 8.980.186 lei (plus TVA), iar durata contractului este de 36 de luni. „Firma câştigătoare va veni în Arad cu personal de specialitate, incluzând aici de exemplu experţi financiari sau experţi în achiziţii, care vor sprijini CJA în implementarea proiectului”, a declarat preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu. Cât priveşte licitaţia pentru „Lucrări de construcţii”, în urma evaluării ofertelor, informează CJA, a fost desemnat câştigătorul, însă contractul va fi semnat după expirarea perioadei de contestaţii. Licitaţia pentru „Achiziţia de echipamente”, care a fost blocată înainte de a fi organizată, prin contestarea caietului de sarcini, va continua. Consiliul Naţional de soluţionare a contestaţiilor a respins contestaţiile referitoare la această achiziţie.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!