ARAD. Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Arad anunţă că a început eliberarea biletelor de tratament balnear pentru pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii.
„Până la definitivarea contractelor de către Casa Naţională de Pensii Publice pe anul 2020 cu celelalte unităţi balneare, se vor elibera bilete de tratament numai pentru bazele proprii ale CNPP” – spune Mihaela Vasil, director al CJP Arad.
Prima serie din anul 2020 începe chiar luni, 17 februarie 2020. Pentru această serie, Casei Judeţene de Pensii Arad i-au fost repartizate 128 de bilete de tratament, în următoarele staţiuni: Moneasa – Hotel Codru Moma (90 de bilete), 1 Mai (14 bilete), Geoagiu (14 bilete), Buziaş (8 bilete), Covasna (2 bilete). Durata unui sejur este de 16 zile, iar tratamentul balnear este de 12 zile.
Eliberarea biletelor se face zilnic, la sediul Casei Judeţene de Pensii Arad din strada Voluntarilor nr. 2/A, la camera 2, între orele 8-13.
„În vederea eliminării birocrației, la depunerea cererii – tip pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarii nu vor mai fi obligaţi să depună copia actului de identitate și talonul de pensie. Îi rugăm, totuşi, să aibă la ei actul de identitate în original” – conchide Mihaela Vasil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!