Din păcate, prima zi a „Târgului de primăvară” a stat sub capriciile.. primăverii. Ploaia, frigul și vântul și-au pus amprenta asupra evenimentului. Așa se face că, la puțină vreme înainte de amiază, din cele peste 40 de căsuțe din fața Palatului Administrativ și de pe strada Romul Veliciu, prea puține erau deschise. Oricum, arădenii puteau lua produse tradiționale din carne de porc de la Frumușeni, ceramică de la Corund, ba chiar, la un grătar, erau cărbuni încinși. Numai că lipseau cumpărătorii care, probabil, din cauza vremii, nu s-au încumetat să iasă din casă.
Poate o vor face mai spre seară, și cu siguranță în zilele ce vor urma până la marele praznic al Învierii Domnului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!