Prefectul Călin Bibarţ a luat ieri poziţie faţă de faptul că „un partid politic amestecă politica cu administraţia, în povestea Şimandului”. Vă reamintim, PSD Arad a transmis redacţiei două comunicate de presă în care acuză faptul că o angajată a Prefecturii a demarat controale la Primăria Şimand, făcând referire la o vendetă personală pe care aceasta ar avea-o cu primarul de aici.
O mulţime de instituţii
Prefectul Bibarţ a subliniat ieri că respectivele controale au fost demarate la ordinul său, în urma mai multor reclamaţii primite de la cetăţeni şi consilieri locali. Controlul a ajuns deja la o nouă etapă. „Când se vine din teren, funcţionarul face un raport. Am dispus sesizarea Inspectoratului de Poliţie, pentru anumite aspecte constatate, respectiv, sesizarea Curţii de conturi privind modul în care s-a cheltuit banul public. A fost sesizat şi departamentul juridic, pentru continuarea controalelor, pentru nerespectarea aplicării mai multor Hotărâri de Consiliu. Tot din dispoziţia mea au plecat în control şi colegii de la departamentul juridic”, a subliniat Călin Bibarţ.
Mai mult decât în buget
Prefectul a dat citire unui document întocmit de contabilul şef al primăriei, pentru a detalia lucrurile sesizate Curţii de Conturi. „Contabilul şef al primăriei spune că la şcoala generală s-au alocat 65.000 lei pentru cheltuieli cu reparaţiile. Suma a fost depăşită cu 20.000 lei. Primarul cere, mai apoi, aprobarea suplimentării de fonduri, în două şedinţe de consiliu, şi nu o obţine. Contabila şefă refuză să facă plata suplimentară. Şcoala din Şimandul de Sus a primit 10.000 lei pentru reparaţii. Primarul a schimbat destinaţia banilor, fiind folosiţi la reparaţii la locuinţa de serviciu a directoarei. În octombrie 2010, s-au angajat lucrări la străzi fără aviz. S-au licitat lucrări în valoare de 370.000 lei, în condiţiile în care disponibilul din buget este de 180.000 lei. Se înregistrează o depăşire a creditelor din bugetul local cu 260.000 lei. Curtea de Conturi îşi va spune cuvântul”, a declarat Călin Bibarţ.
Amendă de 1.000 lei
Prefectul ne-a informat: „Colegii de la Juridic au aplicat acum o amendă de 1.000 de lei primarului, pentru neaplicarea unor Hotărâri de Consiliu. Asta, în condiţia în care amenda este cuprinsă, conform legii, între 1.000 şi 5.000 de lei”.
Un nou control
Încă o instituţie va demara la Şimand un control. „Am sesizat Inspecţia în construcţii pe tema demolării unei clădiri din domeniul public al statului, fără autorizaţie de construcţie”, a anunţat prefectul Bibarţ.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!