Prefectura Arad a anunţat faptul că o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dus la demiterea a doi primari din judeţul Arad, respectiv a lui Florin Ion Moţ, primarul din Zărand, şi Florin Liviu Dema, primarul din Şimand. Însă această decizie s-ar putea răsfrânge şi asupra altor primari care bat holurile instanţelor de judecată. Decizia Instanţei Supreme indică faptul că aleşii (preşedinţi de consilii judeţene, primari, viceprimari, consilieri locali sau judeţeni) îşi pierd funcţia dacă pe numele lor a fost emisă o sentinţă de condamnare definitivă, indiferent dacă această condamnare este cu executare sau cu suspendare. În atare condiţii, doi dintre primarii din judeţul nostru sunt în pericol de a cădea victimă deciziei Înaltei Curţi. Partea cea mai proastă este că ar putea plăti, deşi moral vorbind sunt nevinovaţi. Este vorba despre Cornel Popa, primarul din Hăşmaş, şi Teodor Avram, primarul din Almaş. Cei doi sunt trimişi în judecată în baza „ordonanţei MRU”, fiind acuzaţi de deturnare de fonduri.
Se judecă
„Ordonanţa MRU” este, de fapt, o ordonanţă prin care fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a acordat unităţilor administrativ-teritoriale diferite sume de bani, însă acea ordonanţă a fost anulată ulterior de Victor Ponta, care a devenit prim-ministru. Mare parte dintre primarii care au cheltuit banii veniţi de la Ungureanu au fost trimişi în judecată pentru deturnare de fonduri. Parte dintre procese s-au încheiat deja, pe rol existând încă două: a lui Cornel Popa şi a lui Teodor Avram. Cei doi riscă pedepse cu suspendare şi, implicit, demiterea din funcţie. Pentru moment, însă, procesele celor doi se derulează în sălile de judecată ale Tribunalului Arad. Dacă este să ne uităm la sentinţele aplicate anterior, veştile nu sunt deloc bune.
Prima instanţă, respectiv Tribunalul Arad, i-a condamnat pe mai mulţi primari la un an de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri. Însă pedepsele acestora au fost şterse de Curtea de Apel din Timişoara, care a decis înlocuirea condamnării cu un avertisment. Însă nu este sigur că judecătorii vor aplica aceeaşi unitate de măsură şi în cazul primarilor care sunt la judecată acum. Aşa că, până la o sentinţă definitivă favorabilă, cei doi primari trăiesc „cu sabia deasupra capului”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!