Final de licitaţie pentru valorificarea autovehiculelor abandonate pe domeniul public, ridicate de Primăria Arad şi duse la depozitul de maşini. Potrivit informaţiilor oficiale furnizate de instituţie, “Primăria Municipiului Arad a vândut 90% din cele 116 autovehicule abandonate pe domeniul public scoase la licitaţie“.
Potrivit Corinei Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, procedura de licitaţie a început în luna august. Luni, la depozitul Biroului de Ridicări Vehicule a avut loc cea de-a treia şedinţă de licitaţie, ocazie cu care Municipalitatea a oferit spre vânzare ultimele 17 bucăţi, rămase neadjudecate la licitaţiile anterioare. Patru dintre cele 17 au fost vândute. Singurele 13 maşini rămase în depozitul Primăriei vor fi valorificate la fier vechi.
“În total, sumele încasate în urma celor trei şedinţe de licitaţie organizate pentru valorificarea acestui lot de vehicule abandonate pe domeniul public sunt de 63.310 lei plus TVA”, se arată în comunicatul Primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!