O măsură bună, dar care a fost gândită prost. La fel ca multe altele luate prin ordonanţele militare propuse de Ministerul Afacerilor Interne. Ministrul Marcel Vela a anunţat că, prin ordonanţa militară 4/2020, autorităţile publice locale sunt obligate să monteze dispozitive cu soluţii dezinfectante la intrarea în fiecare bloc, dar şi să dezinfecteze periodic lifturile, casele scările şi alte spaţii comune ale condominiilor. În teorie, măsura este una bună. În realitate, însă, este foarte greu de pus în practică. Contactaţi pe marginea acestui subiect, reprezentanţii Primăriei Arad spun că aşteaptă lămuriri de la MAI pentru a fi puse în practică aceste măsuri. Aproximativ 2.500 de asociaţii de proprietari din municipiu ar urma să beneficieze de măsurile Ordonanţei Militare numărul 4. Dar încă nu se ştie cum se va pune în practică această ordonanţă.
„Pentru a putea spune cu exactitate cum se vor pune în practică măsurile prevăzute în articolul 6 din Ordonanţa Militară numărul 4, mai sunt necesare unele lămuriri, cum ar fi, de exemplu, ce substanțe vom folosi, cu ce frecvemță se vor realiza aceste operațiuni de dezinfecție, etc. Până atunci, însă, ne organizăm la nivel local atât cât ne permit informațiile de care dispunem în acest moment. Ceea ce putem spune acum este că vom interveni la aproximativ 2.500 de asociații de proprietari”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.
Cer schimbarea ordonanţei
Pe de altă parte, Asociaţia Municipiilor din România, asociaţie din care face parte şi Aradul, a solicitat MAI clarificări, dar şi modificări în ceea ce priveşte dezinfectanţii ce urmează să fie montaţi la intrările în blocuri. Reprezentanţii asociaţiei solicită Guvernului o rectificare bugetară, prin care să fie alocate sumele necesare implementării acestei măsuri, dar şi legiferarea unei colaborări între primării şi asociaţiile de proprietari, pentru ca acestea din urmă să poată monta acele dispozitive cu soluţii dezinfectante. „Urmare a publicării în Monitorul Oficial a OM nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, autoritățile publice locale au obligația de a asigura, începând cu data de 31 martie 2020, montarea de dispozitive cu soluţii dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuinţe situate pe raza unităţii administrativ-teritoriale şi de a dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor şi alte spaţii comune. Nicio autoritate publică locală nu deține în acest moment resursele financiare, materiale și umane pentru a implementa o asemenea măsură, care implică: achiziția de dispozitive și soluții dezinfectante și punerea acestora gratuit la dispoziția populației care locuiește în clădiri colective. Vă rugăm să țineți seama că cea mai mare parte a populației din municipii (peste 10 milioane de cetățeni) locuiește în clădiri colective; asigurarea lucrărilor de montare a dispozitivelor și ulterior paza și aprovizionarea permanentă a acestora, în spații proprietate privată; achiziția de soluții dezinfectante specifice pentru spațiile comune ale clădirilor colective și achiziția de servicii de curățenie permanentă/dezinfecție pentru blocurile de locuințe. Mai mult, din analizele și evaluările făcute deja de autoritățile publice locale, nu au fost identificate entități comerciale care să furnizeze, la acest moment, dispozitive și soluții dezinfectante care să asigure nevoile a mai mult de jumătate din populația României. Față de acestea, vă solicităm revizuirea prevederilor art.6 alin. 1 din OM nr. 4/2020, în sensul responsabilizării asociațiilor de proprietari în ducerea la îndeplinire a acestei obligații, cu sprijinul autorităților publice locale”, se arată în solicitarea transmisă de către Asociaţia Municipiilor către Guvern.
Trimite articolul
XNu trageti de timp ca la dat amenzi v-ati descurcat. Acolo nu ati asteptat alte acte normative. Ati spus ca asa spune ordonanta militara nr X. Acuma ordonanta spune sa dezinfectati si sa puneti la dispozitia cetatenilor dozatoare cu dezinfectant. Aaaa, nu aveti bani??? Vinde-ti din masinile de serviciu ca puteti circula si cu mandria nationala, taiati din sporuri si prime, reduceti cota de carburant, reduceti din posturi. Nu stiu, descurcati-va ca legea asa spune! Nu o tot lalaiti ca nu stiti cu ce, ca aia ca aialalta. ESTE LEGE!!!
Luati inapoi cei 700 000 de euro dati la UTA. Ganditi ce se putea face cu acesti bani pentru ARAD. In caeste vremuri nu vrem trantori pe banii nostri
-
Mue—Poli-sau de unde drak esti…
DAAA SI SALARIILE COMPANIEI DE TRANSPORT DE CE SUNT INTARZIATE DE 2 ZILE PLUS BANII DIN PROCESUL VATMANILOR CARE TREBUIAU PLATITE DIN 25 E DEJA O SAPTAMANA,AVETI CUNOSTIINTA?SAU VA DOARE-N 14 IMPREUNA CU MARELE IMPERIALIST BLONDUL VOSTRU PROTEJAT AL PARTIDULUI CARE LA VARA PIKA????????????????????/PANA CAND,VA BATETI JOC?DAR,PANA CAND???????????NU TREBUIE DEMISIA DE ONOARE A CUIVA?
”unu” face recomandari de bun,foarte bun simt celor care conduc urbea si judetul;dupa 30 ani de jaf nemilos in sistemul de sanatate al ARADULUI iata,se sparge buba!!!! Din pacate in ochii contribuabilului,a platitorului de bir !!!! In vama NADLAC,dezmat,in spitale,jale,”orasul” sufocat de ciuma falcista si coronavirus, mizerie, politia defileaza cu IMNUL,atmosfera bacoviana…la orizont,nori negri….amenintatori!!!!
-
Petre, multumesc pentru apreciere dar eu chiar nu cred ca sunt nori negrii la orizont. La fel cum nu cred ca este chiar asa periculos virusul asta. Ma enerveaza doar faptul ca autoritatile isi dau cu stangul in dreptul, sunt primii care nu respecta legea si produc haos. Crezi ca toti cei decedati aveau covid? Nu cred… Uitati ca spitalele romanesti erau focare de ind=fectie si inainte de covid, uitati de infectiile nosocomiale din cauza carora au murit mai multi romani decat in accidente rutiere. Acuma daca te loveste masina mori de corona, era pe capota masinii. Desi nu cred, respect masurile de siguranta, stau in casa si nu ies fara motiv pentru ca ar fi si mai mare brambureala altfel.Cer doar ca onor reprezentantii nostrii sa isi faca datoria si sa caute solutii ca de aia sunt acolo. In vremuri bune oricine se descurca, acuma au un test de dat. miza este sanatatea noastra… Bucurestiul vrea sa testeze toata populatia, la noi nu se fac teste nici in spital. Este normal? Prefectul doarme??? Da doarme dar trebuie trezit!!! Sunt satul de stiri de genul ”am dat 200 de amenzi”.,..Vreau sa aud si ”am testat 200 de persoane” , macar in spital… Nu ai voie mai mult de trei persoane in grup, in continuare la fabrici se merge cu autobuze si microbuze supraaglomerate, este normal?? trezirea domnilor ca ati dormit destul. 30 de ani…
-
Măi Unule (mai degrabă ZERO)
Ști să citești? Ai radiou, televizor …? Dar minte ???
Uite ce scrii
”Petre, multumesc pentru apreciere dar eu chiar nu cred ca sunt nori negrii la orizont. La fel cum nu cred ca este chiar asa periculos virusul asta. …”
Deci oficialii noștrii mint relativ la virus, chinezii mint, anericanii mint, italienii și spaniolii glumesc, nemâii și francezii așișderea ..
Singurul deținător al adevărului absolut ți a cunoașterii ești domniata.
NO COMRNT.-
Da tedy edi, stiu sa citesc. Tu stii? Am spus ca este parerea mea si am dreptul asa. Adica sa am o parere. Nu citi si tu ca stim nopi cine, doar titlul sau prima fraza. Am spus ca nu este asa de periculos virusul pe cat il fac autoritatile sa fie. Asta-i un rezumat pentru tine, se pare ca toata memoria ta intra pe o discheta si mai ramane ceva loc. floppy, mai exact ;)Nu mai scriu nimic ca iar te incurci :)) Daca vrei, iti scriu cate o fraza maxim. Timp am, stau acasa :))
-
-
Sa vezi acum…se va fura solutie dezinfectanta la greu….Parca prevad cum isi vor umple fomistii sticlele…si asa nu se gasesc dezinfectanti..:-)))
O masura tampita; de unde dezinfectanti cand in comert nu se gasesc ? Cine vine sa faca dezinfectia in blocuri ? Iara ne trezim pe la usi cu talhari si hoti plini de ,,initiative,, si cu apartamente jefuite de asa-zisii lucratori in dezinfectie .
Ca din vest nu au venit cei asezati, numiti cu ura de pesedei si adeptii lor diasporezi.
Ci a venit pleava traficata de clanurile de cocalari-tigani dusi sa fure si cerseasca in vest si acum ies la ,,produs,, in tara pana pot pleca din nou in vest si vin doar sa voteze trandafirii rosii .
Compozitia solutiilor trebuie sa fie cunoscuta de toti ,beneficiarii'(sa nu uitam cazul de la Liceul German) plus certificat de garantie privind gradul de toxicitate.