Primăria Arad ne-a transmis informaţii noi cu privire la scandalul din cartierul Subcetate, declanşat de intenţia proprietarului străzii Diogene de a le cere mii de euro locuitorilor ca să mai poată folosi drumul. Autorităţile spun că au încercat să încheie un acord de schimb de terenuri cu proprietarul terenului pe care se află strada, dar că acesta a venit cu un preţ supraevaluat al suprafeţei.
“Problema străzii Diogene din Subcetate este una veche și complicată. De-a lungul timpului, Primăria municipiului Arad a căutat soluții de rezolvare a acesteia. Concluzia municipalității este că singura rezolvare a acestei probleme este exproprierea. Procedura a fost demarată și estimăm că o vom aplica în luna septembrie a acestui an. Anterior acestui demers, s-a încercat și varianta negocierii în scopul efectuării unui schimb de terenuri. În consecință, au avut loc mai multe întrevederi cu proprietarul terenului, care a prezentat municipalității un raport de evaluare din care rezulta că valoarea terenului este 1.066.400 euro. În urma verificării acestui raport, conform procedurii legale la care municipalitatea este obligată, a rezultat o diferență de preț foarte mare. Verficatorul a evaluat terenul respectiv la 110.400 euro. În aceste condiții, schimbul nu a putut fi acceptat, rămânând varianta exproprierii”, a transmis Primăria.
Cu alte cuvinte, evaluarea prezentată de către proprietar este de aproximativ 145 de euro pe metru pătrat, având în vedere că terenul străzii are o suprafaţă totală de 7.357 metri pătraţi. Trebuie menţionat că cea mai mare parte a terenului în cauză este drumul, pe marginea căruia se află case şi blocuri, deci nu un teren pe care să poată fi construite clădiri. De altfel, chiar proprietarul ne declarase că a dorit să construiască o clădire de birouri pe o treime din suprafaţa totală, adică pe o parcelă dinspre strada Pompei, dar autorităţile nu i-au permis.
CITEŞTE ARTICOLUL INIŢIAL:
Un nou scandal în Subcetate: Locuitorilor li se cer mii de euro pentru a tranzita strada Diogene
Trimite articolul
XMai dar de unde si pana cand , e asta mostenitor acolo ??? De bine de rau cunosc istoria Subcetatii…! Acel teren a apartinut ,pana a fost luat CAP Aradul Nou in ’49 , nemtilor din Aradu Nou….tot ,din ” busza” cartierului pana la canalul Tiganca ! Cum dracu ,vine acum Tatar asta ….,ca si are nume de nemt, cu certificat de mostenitor ?????
-
cine naiba a spus ca e mostenitor??? omul zice clar ca a cumparat terenul dupa falimentul casarom. citeste naibii inainte sa comentezi
-
Scuze …! Nu am citit primul articol…,am crezut ca e ceva gen ,”Nadas”..,dar atunci e si mai rau ..,pai cei care au intocmit actele ,ca au trecut ,pe la notar ,pe la toate serviciile din primarie de care tin terenurile si constructiile …,cum Dumnezeu nu a vazut nimeni ca omul asta cupara o strada ,care culmea ,poarta acest nume de mai bine de cincizeci de ani ?!!?!
-
Problema este că s-a întâlnit hoțul cu hoțul. Nebunul de proprietar are impresia că vinde teren în buticul târgului, iar primăria vrea să cumpere teren, la preț de teren arabil. Prețul corect pentru suprafața și locația respectivă este undeva între 20 și 30 de euro pe metru pătrat. Orice altă discuție este inutilă. Dad pentru că primăria are statul de partea ei, proprietarul va rămâne cu buza umflată.
-
E sosea asfaltata, cale de acces. Nu e nici teren construibil, nici arabil. Proprietarul stia ce cumpara si incearca sa santajeze Primaria, pe nervii locatarilor strazii, sa primeasca un teren mult mai scump la schimb.. Cum poate ramana cu “buza unflata” in conditiile astea….
Dacă 145 de EUR e de 10 ori mai mult decât pretul rezultat din evaluarea municipalității rezulta un preț de 14, 5 EUR/mp . Foarte interesanta și aceasta evaluare…
terenul este al falkosului, tatar e doar marioneta.
asa procedeaza imparatul, baga in fata tot felul de slugi.
nu te mai saturi??
Nu inteleg refuzul D-voastra de a publica observatiile mele de ieri…
Revin pe scurt:
– Primaria trebuia sa respecte PUZ-ul initial, acela de a prelua strada dupa introducerea tuturor utilitatilor (lucru ce s-a realizat de mult timp, cca 20 de ani).
– Ce interese au fost, sunt la mijloc, de s-au complicat atat de mult lucrurile si stresati toti locatarii ?
– Trebuie sa intervina DNA-ul sa clarifice situatia creata de Primarie?!
Doar in Arad…