Fără a ţine cont că ambele teme sunt de interes public şi că pe ambele s-ar putea comenta ore în şir, Municipalitatea arădeană a decis să organizeze, miercuri, 19 octombrie, de la orele 16.00, în sala 60 a Palatului Administrativ, nu una, ci două dezbateri publice. Prima, pe tema aprobării documentului de politică publică „Îmbunătăţirea participării cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor la nivelul Primăriei Arad”, cea de a doua, şi mai „grea” pentru arădeni, vizând aprobarea preţului local al energiei termice facturate populaţiei şi stabilirea unor măsuri de protecţie socială în perioada sezonului rece.
Primaria Arad testeaza rezistenta aradenilor la dezbateri
ARAD. Primăria Arad se joacă cu nervii arădenilor care sunt implicaţi în viaţa oraşului şi le propune două dezbateri publice extrem de importante în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră, de parcă fie ar vrea să testeze rezistenţa cetăţenilor urbei, fie doar să bifeze acţiunile.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!