ARAD. Opinia publică s-a dovedit a fi, şi de data aceasta, sensibilă la soarta casei lui Ştefan Cicio Pop. Interesul manifestat i-a determinat şi pe cei din Primărie să aibă o reacţie aplicată pe scoaterea la licitaţie a imobilului de pe strada Ştefan Cicio Pop nr.3.
Întrebată explicit dacă nu e interesată să devină proprietar al acestei case atât de încărcată de istorie, municipalitatea arădeană ne-a transmis că își va exprima dreptul de preemțiune pentru achiziționarea imobilului. Darmai are de verificat toate documentele imobilului, deoarece pe lângă datoriile pe care actualii proprietari le înregistrează la bugetul local, sunt restanțe și față de alte entități.
Justificare
„Noi suntem foarte interesaţi de achiziţionarea imobilului. Licitaţia e la sfârşitul lunii ianuaire 2022, vom vedea strategia pentru a o obţine la un preţ cât mai bun. Dincolo de datoria pe care o are la noi, mai sunt câteva încurcături acolo deoarece am constatat că toate proprietăţile de acolo – apartament, teren – sunt ipotecate la mai mulţi alţi creditori. Şi în lei, şi în euro. Trebuie să vedem exact ce sume sunt şi cum iese din punct de vedere juridic. Dar ne dorim să o achiziţionăm. Sau, mai corect spus, să intre în patrimoniul oraşului” – a detaliat edilul Călin Bibarţ.
Viceprimarul Lazăr Faur a completat: „Nu suntem doar noi acolo, cu datorii; sunt mult mai mulţi. Sunt şi creditori şi ipoteci. Noi avem doar 38.000 de recuperat, ceilalţi au aproximativ 200.000. Deci nu puteam face noi o dare în plată, să treacă direct la noi pentru că noi avem puţin. De aceea şi trebuie să participăm la licitaţie. Dacă aveam noi suma care să fie congruentă cu valoarea ei, atunci era simplu: treceam rapid.”
Plină de istorie
Reamintim, casa de pe strada Ştefan Cicio Pop nr.3 a găzduit, în anul 1918, sediul guvernului Transilvaniei, al Consiliului Naţional Român Central. Aici s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România, prin Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
Trimite articolul
XMăi, dacă chiar vă implicați cu adevărat în problemă, și o si rezolvați într-un mod decent si corect (achizitia la pret corect, ținând cont de datoriile restante…), atunci nu pot decât sa spun:
“Bravo Primăriei!”
Dar pt asta, să vedem rezultatul final… 👍
Stati linistiti ca UNGURII care au cumparat casa HIRSCHL sunt deja in pozitie de atac si vor castiga lupta cu toti luptatorii
Promit sa adun toti holoangari din Vlaicu si sa ne inscriem la licitație. Intre timp urmasi lui Cicio 😜sa pregătească cașcavalul 10mioare din cei peste 330de mioare la care va fi finalul licitației. Hai ungure Hai băgate cu tupeu😅
Este de dorit ca Primăria Arad să achiziționeze acest imobil încărcat de istorie. Dacă prin ,,guvernul Transilvaniei” se înțelege Consiliul Dirigent, atunci acesta nu a avut sediul în Arad. Sediul a fost începând cu 9 dec. 1918 la Sibiu, Ședințele ,,guvernului Transilvaniei” au avut loc la Alba Iulia, Sibiu, București și Cluj.
-
Consiliul National Roman Central( C.N.R.C) a fost primul organism politic infiintat in Transilvania care a avut rolul unui guvern. C.N.R.C si-a avut sediul in casa lui Stefan Cicio-Pop, acesta fiind si presedintele C.N.R.C. Istoricul american Keith Hitchins care are mai multe lucrari despre Romania, afirma ca acesta a fost primul guvern al Transilvaniei inainte de Marea Unire. Este adevarat ca dupa Marea Unire, guvernul si-a desfasurat activitatea la Sibiu, acesta fiind denumit Consiliul Diligent.
Cacealma financiara, cusuta cu ata alba. Maibinesa lase la un cumparator real si sa puna o tabla comemorativa pe ea si gata.