Al patrulea credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Aceasta este propunerea Primăriei Arad pentru aleşii locali municipali în ultima şedinţă CLM a anului 2015. Pe 29 decembrie, consilierii locali sunt chemaţi să voteze o serie de proiecte de hotărâre, primul de pe ordinea de zi fiind tocmai „aprobarea contractării de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unei finanţări rambursabile externe în valoare de până la 20.000.000 euro”. Banii care ar urma să fie împrumutaţi de la bancă ar trebui să fie cheltuiţi în cartierele Aradului, sau mai exact pentru înfrumuseţarea zonelor dintre blocurile din cartiere. Acesta este, în fapt, un proiect mai vechi al Primăriei Arad votat de aleşi la finele anului trecut, exact pe 29 decembrie, moment la care aleşii s-au arătat de acord cu un studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie „Regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri din cartierele Alfa, Faleza Mureş, Confecţii, Micălaca, Vlaicu şi centru, inclusiv zona protejată din municipiul Arad”.
Ce s-a întâmplat de atunci şi până acum, adică într-un an de zile? Municipalitatea a constatat că nu are banii necesari realizării acestui proiect, aşa că, prin luna iulie 2015, a transmis către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare o scrisoare de intenţie pentru finanţarea proiectului de Regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri din cartierele Alfa, Faleza Mureş, Confecţii, Micălaca, Vlaicu şi centru, inclusiv zona protejată din municipiul Arad. Între timp, a fost transmis către BERD şi un acord de Pre–Finanţare, iar pe 29 decembrie consilierii municipali sunt aşteptaţi să aprobe „contractarea unei finanţări rambursabile externe de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru obiectivul de investiţie menţionat mai sus”. Un credit în valoare totală de până la 20 milioane de euro, cu o maturitate de până la 12 ani.
Tot aleşii vor fi chemaţi să voteze, în cadrul aceluiaşi proiect, pentru Acordul de Pre – Finanţare dintre Municipiul Arad şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu privire la obiectivul de investiţie privind regenerarea urbană a spaţiilor dintre blocuri, dar şi garantarea finanţării rambursabile cu veniturile proprii ale bugetului local.
Cine va semna acordul de pre-finanţare, dacă aleşii se vor arăta de acordul cu noul împrumut de la BERD, cel de al patrulea al Primăriei Arad? Primarul Municipiului sau oricare dintre viceprimari, în lipsa celui dintâi. Tot primarul va fi cel care va negocia contractul de credit cu BERD şi îl va semna, iar în lipsa lui unul dintre cei doi vice.
Câteva obligaţii
Aleşii vor fi chemaţi să voteze şi obligaţia ordonatorului principal de credite, adică a Primăriei ca, pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, să publice pe pagina de internet următoarele date: hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia; valoarea finanţării rambursabile contractate în valuta de contract; gradul de îndatorare a unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Arad; durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile; dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile; plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă. Adică să fie extrem de transparentă când vine vorba de noul credit de la BERD.
Motivele finanţării
Care sunt motivele pentru care Primăria vrea să apeleze la încă un credit BERD? În expunerea de motive care însoţeşte proiectul se arată că este necesară asigurarea finanţării obiectivului de investiţie „Regenerare urbană a spaţiilor dintre blocuri din cartierele Alfa, Faleza Mureş, Confecţii, Micălaca, Vlaicu şi centru, inclusiv zona protejată din municipiul Arad” din bugetul general al municipiului şi din alte surse atrase în condiţiile legii, iar aceste alte surse s-au dovedit a fi în viziunea Municipalităţii… un nou împrumut.
Cu dobândă de până la 2%
Ce fel de împrumut vrea Primăria să ia? Unul în care „rata dobânzii va fi compusă din partea variabilă EURIBOR la 6 luni (rata interbancară din zona Euro pentru depozite în Euro) la care se adaugă partea fixă, respectiv marja acordată de bancă între 1,75% – 2,0 % /an.
În prezent, EURIBOR la 6 luni are valori negative, la data de 16.12.2015 fiind -0,041 %/ an, ceea ce înseamnă că rata dobânzii oferită de banca s-ar situa în acest moment în intervalul 1,71 – 1,96 % /an”. Pe scurt, Primăria Arad ar urma să contracteze un împrumut cu o dobândă anuală de până la 2%.
Ca orice împrumut, nici acesta nu va scăpa de comisioane. Dacă împrumutul va trece de CLM, Municipiul Arad va plăti băncii: un comision anticipat de 1% din valoarea principală a împurmutului (ce se va plăti o singură dată). La acesta se adaugă comisionul de neutilizare la suma netrasă (0% /an pentru primele 90 zile, 0,15% /an următoarele 12 luni şi 0,50%/an ulterior celor 12 luni). Vor mai fi şi alte cheltuieli de plată către bancă: de pildă onorarii şi cheltuieli ale consilierului juridic angajat de BERD în valoare de până la… 50.000 euro.
Durata împrumutului va fi de până la 12 ani, cu o perioadă de graţie de până la 3 ani şi o perioadă de până la 9 ani pentru rambursarea principalului. Dacă contractul de finanţare se va încheia cu BERD anul viitor, atunci rambursarea finanţării va începe în al doilea semestru al anului 2019 şi va dura 9 ani, adică până în anul 2028!
Se garantează cu bugetul
Cu ce garantează Primăria noul împrumut? Cu bugetul local. Aşa cum a făcut şi în celelalte cazuri. În prezent toate cele 3 finanţări rambursabile externe contractate de la BERD sunt garantate cu veniturile proprii ale Aradului. iar parţial cu cote defalcate din impozitul pe venit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!