Primaria va plăti, în acest an, circa 20.000 euro pentru demolarea de garaje, barăci, panouri publicitare. Intenţia Municipalităţii de a demola garajele de pe raza municipiului nu este un secret, primarul Gheorghe Falca subliniind deja în mai multe rânduri că la nivelul instituţiei s-au depus chiar şi cereri pentru eliminarea lor din peisajul urban. În Arad sunt, în prezent, 7.168 de garaje, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Primăriei.
Acum, Municipalitatea caută să semneze, în urma unei licitaţii, un contract cu o valoare de până la 84.033 lei, cu o firmă care dispune de o serie de utilaje şi de personal angajat pentru a demola construcţii provizorii şi pentru a curăţa, mai apoi, terenurile eliberate de construcţii. Contractul va fi semnat cel mai probabil la mijlocul lunii iunie.
Demolări totale
Contractul va fi semnat pentru „execuţia de lucrări de demolare a construcţiilor neautorizate sau provizorii amplasate pe domeniul public: clădiri, barăci, garaje, panouri publicitare, împrejmuiri, precum şi lucrări de intervenţie la fosta rampă de deşeuri situată pe Câmpul Liniştii, respectiv de localizare şi stingere incendii, degajare căi de acces utilaje, transportul pământului necesar acoperirii focarelor de incendii”, se menţionează în caietul de sarcini pregătit pentru licitaţie.
În ce priveşte lucrările de demolare a construcţiilor, „în proporţie de 90%, acestea vor fi demolări totale, fără protejarea structurilor primare”, se precizează în documentaţie.
La vânzare!
Deşeurile de construcţii recuperabile vor fi transportate şi depozitate la sediul firmei plătite de Primărie, pentru o perioadă ce urmează să fie stabilită prin contract, urmând ca mai apoi materialele să fie vândute la o unitate de achiziţie deşeuri feroase şi neferoase.
Pentru cărămizile sparte şi moloz (deşeurile nerecuperabile care vor fi transportate şi depozitate la rampa ecologică de deşeuri a municipiului Arad) se vor plăti tarifele de depozitare aflate în vigoare.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!