Noul An 2018 îi aduce Filarmonicii de Stat din Arad nu doar o „casă” nouă, ci și un manager nou. Dacă lucrările de reabilitare a Palatului Cultural – unde își desfășoară activitatea Filarmonica – sunt „pe ultima sută de metri”(având ca ultim termen de finalizare sfârșitulanului 2017), concursul de proiecte de management pentru Filarmonica de Stat Arad este în plină derulare.
Etapele concursului
Potrivit calendarului de concurs, cei care doresc să ocupe fotoliul de manageral Filarmonicii își pot depune proiectul de management până la 8 ianuarie 2018. În perioada 9–10 ianuarie va avea loc selecția dosarelor, iar între 11 și 18 ianuarie membrii comisiei de concurs vor analiza proiectele de management selectate. Pe 22 ianuarie e programată proba susțineriiproiectului de management în cadrul interviului.
Potrivit Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management pentru Filarmonica de Stat Arad, “persoanele care doresc să asiste la etapa interviului vor depune o solicitare în acest sens la secretariatul comisiei de concurs, în care vor preciza datele personale de identificare, cu cel puţin 2 ore înainte de desfăşurarea acestuia. Persoanele care asistă în acest mod la etapa interviului nu au dreptul să intervină în cadrul discuţiilor şi/sau să înregistreze pe orice suport fizic modul de derulare a interviului.”
Evaluatori de la case mari
Componența Comisiei de concurs a fost stabilită prin hotărâre de Consiliu Local. Iată care sunt membrii acesteia: Florian Estefan (manager Opera Națională Cluj-Napoca – titular), Ioan Coriolan Gârboni (director general Filarmonica Banatul Timișoara – titular), Vasile Foica(director adjunct Filarmonica de Stat Oradea –supleant), Mariana Cismașiu (consilier local, Comisia de cultură – titular), Laura Andreș (consilier local – supleant).
Câteva obiective
Printre sarcinile pe care noul manager al Filarmonicii de Stat le va avea de îndeplinit pedurata mandatului său, se numără: *să dezvolte noi programe care să ia în calcul nevoile comunității şi profilul acesteia; *atragerea unei audiențe diverse şi scăderea mediei de vârstă a publicului prin atragerea tinerilor; *să dezvolte un program educațional şi întărirea colaborărilor cu instituții de învățământ artistic; *întărirea imaginii şi profilului Filarmonicii printr-o strategie de marketing; *promovarea accesului public şi deschiderea spațiilor pentru publicul vizitator; *să încurajeze şi atragerea tinerilor artiști; *creșterea indicelui de ocupare a sălii mici prin programe specifice acestei săli; *să atragă finanțări şi cofinanțări naționale şi/sau internaționale, precum şi sponsorizări pentru finanțarea unor proiecte culturale; *să intensifice activitățile/programele de atragere a publicului; *colaborarea cu alte instituții de profil artistic din țară și străinătate, în vederea unei expuneri cât mai vizibile a activității instituției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!