Proiectul „Realizare parcuri fotovoltaice pentru autoconsum, UAT Orașul Curtici”, depus de Primăria Orașului Curtici în decembrie 2022 spre finanțare, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 a fost desemnat câștigător de către Autoritatea de Management.
„Pasul următor este acela de a semna Contractul de Finanțare, iar ulterior vom demara activitățile proiectului”, spune Bogdan Ban, primarul din Curtici. Proiectul va consta în montarea de sisteme de panouri fotovoltaice la Școala generală cu clasele I-IV, Școala gimnazială nr.2, Liceul Tehnologic „Ion Creangă”, Grădinița veseliei, sediul primăriei, Casa de Cultură, Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor, sediu pompierilor și piața agroalimentară. De asemenea, se va realiza un parc fotovoltaic cu panouri amplasate pe sol și racordarea acestuia la rețeaua de distribuție existentă în apropiere, pentru acoperirea consumului iluminatului public. Valoarea totală a proiectului este de 3.903.103, 77 lei.
„Marele avantaj al proiectului este acela că economiile înregistrate la costurile cu energia vor fi majore și prin urmare vor putea fi utilizate cu scopul dezvoltării urbane la celelalte obiective de investiții existente sau propuse în oraș”, adaugă Bogdan Ban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!