Deși a spus în nenumărate rânduri că nu Primăria, ci Guvernul trebuie să dea bani pentru CET Arad, primarul Gheorghe Falcă îi convoacă acum pe consilierii locali într-o ședință extraordinară în care se va vota alocarea a șase milioane de lei pentru CET.
„Noi avem în fondul de rezervă banii special pentru acest lucru. Dar daţi-mi voie să mă bat în continuare să aducem bani de la Guvern!” – puncta, deunăzi, edilul Aradului. Faptul că a programat pentru luni, 8 februarie, o întâlnire cu vicepremierul Vasile Dâncu pentru a discuta despre problema banilor pentru CET părea a fi un argument în susţinerea luptei pe care Gheorghe Falcă s-a angajat să o ducă cu Guvernul. Şi-o fi dat seama primarul nostru că nu are sorţi de izbândă în această bătălie? Nu ştim, cert e că a decis să apeleze la fondul de rezervă.
Potrivit ordinii de zi a şedinţei CLM de vineri, 5 februarie, aleşii vor vota „suplimentarea cu suma de 6 milioane lei a prevederilor bugetare aprobate la capitolul 81.02 Combustibili şi energie, cu titlu de Subvenţii pentru acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat şi neacceptate în preţ/tarif, înregistrate de SC CET Hidrocarburi SA Arad. Suma se asigură din excedentul bugetar, în conformitate cu prevederile art.5.2 din OG 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei” – se arată în proiectul de hotărâre privind rectificarea Bugetului General de venituri şi cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2016. Şedinţa extraordinară în care se va vota acest proiect va avea loc vineri, 5 februarie 2016, ora 11,00, în sala Regele Ferdinand.
Citiți principiile noastre de moderare aici!