Unul din punctele fierbinţi ale şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal de joi – proiectul privind organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ din municipiul Arad pe anul şcolar 2017-2018 – a fost scos de pe ordinea de zi. Anunţul a fost făcut de Primărie miercuri seara, puţin înainte de ora 19.00.
„În urma discuțiilor avute cu reprezentanții consiliilor de administrație ale unităților de învățământ cu ocazia întâlnirilor organizate de Primărie în ultima săptămână, Municipalitatea a decis continuarea dezbaterilor asupra organizării rețelei școlare pentru anul școlar 2017-2018. Ca urmare, proiectul de Hotărâre CLM va fi retras de pe ordinea de zi a ședinței CLM Arad de joi, 26 ianuarie 2017” – se arată în comunicatul de presă al Municipalităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!