Primăria Arad s-a hotărât, după ani buni în care subiectul a fost mereu discutat şi amânat: va concesiona, cel mai probabil prin licitaţie publică, publicitatea stradală din Arad. La finele săptămânii trecute, Municipalitatea a postat la transparenţă decizională nu mai puţin de trei proiecte de hotărâre care au toate legătură cu publicitatea din Arad: un proiect privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 186/2006 privind publicitatea, reclama şi afişajul în municipiul, un altul privind aprobarea Studiului de oportunitate elaborat pentru iniţierea concesionării domeniului public al municipiului Arad, destinat desfăşurării activităţii de publicitate stradală şi un proiect privind aprobarea concesionării domeniului public al municipiului Arad, destinat desfăşurării activităţii de publicitate stradală.
Primăria pare decisă să atribuie prin licitaţie contractul de concesiune al publicitării de pe străzile Aradului, dar nu exlude şi atribuirea directă, despre care susţine că “este posibilă”. Nu se joacă, se pare, nici la capitolul durata concesiunii. Contractul pe care executivul vrea să-l semneze în acest domeniu este cel mai lung dintre contractele semnate de Primăria Arad: 10 ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă jumătate din durata iniţială! Noi reguli în domeniul publicităţii stradale sunt şi ele stabilite în proiectele cu pricina.
În intravilanul Aradului, amplasarea panourilor publicitare va fi posibilă “doar pe domeniul public sau privat al Municipiului şi în locaţiile aprobate prin hotărâre CLM”. Mai mult, instalarea diferitelor structuri publicitare va fi permisă strict în condiţiile regulamentului şi se va putea realiza doar prin intermediul operatorilor contractanţi ai municipalităţii, “cu excepţia cazurilor în care structurile se instalează pentru promovarea publicităţii în nume propiu”. Primăria nu vrea ca reclama de pe bannere să-i obosească prea mult pe arădeni, aşa că a stabilit că “durata pentru care se avizează amplasarea unui banner este de o lună”.
Amplasarea mesh-urilor pe geamuri nu va fi autorizată iar Bulevardul Revoluţiei va fi supus, desigur, celor mai multe restricţii: aici, de pildă, nu se va putea vorbi de amplasarea panourilor mobile.
Nu doar publicitatea obişnuită este vizată de executiv. Reprezentanţii Primăriei se gândesc deja la alegeri, aşa că au stabilit la câte bannere are dreptul fiecare dintre candidaţi. “Raportat la numărul de participanţi şi candidaţi independenţi înscris în campanie electorală, prin dispoziţia primarului, se stabileşte numărul maxim de bannere ce se avizează, alocă, în mod egal pentru fiecare participant în cursa electorală”, se arată în proiect.
Banii
Primăria a stabilit deja şi cât ar trebui să încaseze de pe urma concesionării activităţii şi câţi bani ar trebui să facă firma câştigătoare a licitaţiei, care sunt atuurile care vor aduce societăţilor ce se vor bate pentru publicitatea din Arad cele mai multe puncte şi care sunt zonele care vor fi concesionate pentru publicitatea stradală (zona A, B şi C – redevenţa fiind de 35 euro pentru fiecare locaţie).
Un sistem prost gestionat
Primăria îşi motivează cele trei proiecte prin faptul că, după adoptarea Regulamentului privind publicitatea, reclama şi afişajul, adică după 2006, a existat un progres semnificativ în acest domeniu, dar că există pe mai departe multe lacune, minusuri, probleme. Primăria susţine că încă nu poate urmări obligaţiile fiscale referitoare la taxa de publicitate, deoarece mesajul publicitar poate fi oricând schimbat fără să se declare şi fără să se plătească suma respectivă (3% din contractul de publicitate), că nu poate supraveghea întreaga reţea stradală şi tot domeniul privat cu privire la instalarea diferitelor structuri publicitare, că un număr semnificativ de panouri, direcţionale, mash-uri, s.a. sunt amplasate fără autorizaţie de construcţie sau fără aviz etc.
Demolări în două luni
Dacă vor trece de aleşi şi arădeni, proiectele vor intra în vigoare în două luni de la data votului. Tot în două luni ar urma să demareze procedurile de dezafectare a structurilor publicitare instalate în municipiu.
Indicatoare direcţionale
Numărul maxim de direcţionale care se autorizează pentru fiecare beneficiar:
4 panouri direcţionale pentru un hotel cu 1 stea
6 panouri direcţionale pentru un hotel cu 2 stele
10 panouri direcţionale pentru un hotel cu 3 stele
20 panouri direcţionale pentru un hotel cu 4 stele
100 panouri direcţionale pentru centre comerciale
50 panouri direcţionale pentru alte activităţi sau servicii
Citiți principiile noastre de moderare aici!