ARAD. După cum era de aşteptat, la Tîrnova războiul între primar şi consilierii contestatari continuă cu şi mai mare îndârjire. După ce vineri, la prima şedinţă de după respingerea dizolvării, tabăra lui Florin Farcaşiu a avut câştig de cauză, având, pe moment, o majoritate fragilă (7-6), reprezentanţii PDL spun că aceasta a fost plină de nereguli. Mai întâi prim-vicepreşedintele PDL Arad, Iustin Cionca, apoi, într-o conferinţă de presă, secretarul general Ioan Plaveţi au enumerat „neregulile” : unul dintre consilierii PDL, suspendat de Prefectură, dar care a contestat suspendarea în instanţă, nu a fost lăsat să participe la şedinţă, deşi, susţin PDL-iştii, are dreptul; Farcaşiu refuză, de aproape un an, validarea unui consilier PDL, în locul unuia care a părăsit Consiliul Local;
votarea bugetului comunei într-o şedinţă extraordinară, fără ca acesta să fi trecut înainte prin comisii, respectiv suplimentarea ordinii de zi cu mai multe puncte, chiar înainte de şedinţă . Nu în ultimul rând, liderii PDL susţin că „Surprinde lipsa de reacţie a secretarului Primăriei Tîrnova, care nu a semnalat nciuna dintre aceste nereguli. Aşteptăm cu interes reacţia Instituţiei Prefectului, cu privire la legalitatea fiecărei Hotărâri de Consiliu Local adoptate vineri”, a completat Ioan Plaveţi. De fapt, spun liderii PDL, aşteaptă din partea Prefecturii să nu dea aviz de legalitate hotărîrilor votate vineri de CL Tîrnova. Chiar dacă printre acestea se numără atît de invocatele masterplanuri judeţene, secretarul general Plaveţi spune că PDL-iştii nu trebuie să voteze hotărîri care pot fi atacate în contencios.
CITESTE SI:
Falca: „Regret plecarile din PDL”
Citiți principiile noastre de moderare aici!