Arad. Un teren al Sindicatului Solar Arad, unul al celor de la West Cargo SRL şi unul al celor de la CEFIN, scoase la licitaţie. Pe toate cele trei terenuri, care depăşesc 50 de mii de metri pătraţi, Primăria Arad vrea să obţină peste 1,5 milioane de lei. Dar de ce vinde Municipalitatea bunurile altora? Pentru că societăţile enumerate mai mult sunt datoare vândute Primăriei Arad pentru că au… omis să-şi plătească unele taxe sau impozite locale.
Pentru că nu şi-au achitat dările, cei de la Sindicatul Solar Arad, care administrau în trecut Piaţa Solară, trebuie să se despartă de un teren şi o clădire situate în vecinătatea acestei pieţe.
O licitaţie de vânzare a bunului imobil este anunţată de Primăria Arad pentru un bun compus din un teren în intravilan, suprafaţa imobilului împreună cu terenul aferent fiind de 486 mp. Preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la 78.593 lei fără TVA. Cota de TVA este de 24% asupra preţului de adjudecare. Cei interesaţi în cumpărarea bunului de pe strada Vrancei trebuie să depună până pe 15 octombrie o ofertă de cumpărare, trebuie să facă dovada plăţii taxei de participare sau să aducă o scrisoare de garanţie bancară, reprezetând 10% din preţul de pornire al licitaţiei etc.
700.000 de mii
Terenul celor de la SC West Cargo SRL pe care Primăria vrea să-l vândă tot la licitaţie este mai valoros decât primul. Întins pe o suprafaţă de 1.565 mp, imobilul de pe strada Tribunul Corcheş este compus din teren intravilan cu spaţiu comercial şi birouri. Pentru acesta, Primăria a fixat un preţ de pornire al licitaţiei de 701.790 lei fără TVA. Dosarele celor interesaţi de acest teren sunt aşteptate până pe 14 octombrie.
Mai scump, în Zona Industrială
Primăria Arad speră să obţină cea mai mare sumă de bani de pe urma vânzării unui teren al debitoarei SC Cefin Logistic Park Arad SRL, o firmă cu sediul în Bucureşti. Bunul imobil de pe strada Ogorului, Zona Industrială Sud, ce a fost, ca şi în celelalte două cazuri enumerate mai sus, indisponibilizat prin procese verbale de sechestru, are 44.500 mp, iar pentru vânzarea lui prin licitaţie Primăria a stabilit un preţ de pornire de 935.137 lei fătă TVA. Ca şi în cel de al doilea caz, cei interesaţi să participe la licitaţie îşi pot depune ofertele până pe 14 octombrie.
Pentru cei cu drepturi
În toate cele trei cazuri, cei care pretind că ar avea un drept asupra bunurilor imobile de mai sus, pot înştiinţa organul de executare (adică Direcţia venituri – Serviciul Urmărire Venituri – din cadrul Primăriei Arad) asupra pretenţiilor. Totul, până în momentul licitaţiei, după care va fi prea târziu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!