Municipalitatea a pus ochii pe Sala Sporturilor din Arad şi le cere consilierilor să voteze vineri pentru “solicitarea de schimbare a titularului dreptului de proprietate asupra imobilului „Sala Sporturilor”. Scurt şi fără echivoc. Votul aleşilor ar urma să stea la baza adoptării unei hotărâri de Guvern, singurul act în baza căruia Sala Sporturilor ar trece la Primăria Arad.
Executivul arată în proiect faptul că solicită sala spre administrare, spre bună gestionare şi “în vederea reabilitării şi modernizării pentru asigurarea cadrului de desfăşurare a unor competiţii sportive de nivel european”. Solicitarea de emitere a unei hotărâri de Guvern, pentru schimbarea titularului proprietăţii asupra Sălii Sporturilor, nu este singura de acest gen din Arad.
Potrivit primarului Gherghe Falcă, Primăria va solicita pe rând proprietatea asupra tuturor bazelor sportive din Arad aflate la minister. Alături de Sala Sporturilor, Municipalitatea a solicitat schimbarea proprietăţii şi asupra bazei de tenis situate vis-a-vis de Ştrandul Neptun (Baza Abel). După ce aceste baze vor fi modernizate, Primăria Arad va trece la următoarea solicitare de gen. Ultima solicitare va fi bazinul de înot de la Polivalentă, poate şi pentru faptul că investiţia în modernizarea acesteia este şi cea mai costisitoare. “Bazinul de înot îl vom cere când vom fi pregătiţi”, a precizat Falcă.
Cât priveşte solicitarea legată de Sala Polivalentă, Primăria îşi pune speranţe în evenimentele sportive internaţionale ce vor fi organizeze la Arad. În referatul de specialitate care însoţeşte proiectul se arată, de pildă, faptul că “România a câştigat dreptul de organizare a Campionatului European de baschet cadete (U16), Divizia B, care va avea loc la Arad, în luna august 2011, precum şi faptul că tot municipiul Arad va fi şi gazda turneului Final Four al Ligii Europei Centrale, programat pentru luna februarie 2011” iar pentru acestea “sunt necesare a se executa lucrări de reparaţii şi investiţii la Sala Sporturilor (Sala Polivalentă), astfel încât obligaţiile organizatorice de asigurare a unei arene de baschet la standardele FIBA – Europe să fie îndeplinite”.
Sala Sporturilor, situată în Piaţa Sporturilor, are o suprafaţă de 3.500 mp. şi în acest moment se află în proprietatea Statului român (Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Arad). Autorizaţia de construcţie pentru acest imobil a fost emisă de CLM Arad în 12 septembrie 1974. Sala de sport şi bazinul de înot au fost construite din fondurile Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport.
Primăria Arad şi-a făcut deja un prim calcul al sumei necesare pentru reabilitarea şi modernizarea acesteia. Potrivit primarului Gheorghe Falcă, ar fi vorba de un milion de lei (zece miliarde lei vechi), sumă pe care Municipalitatea este dispusă să o pună la bătaie. Totuşi, o altă variantă pentru susţinerea modernizării Sălii Polivalentă este şi ea luată în calcul: banii de la Ministerul dezvoltării regionale.
“Toate acţiunile noastre intră în strategia de descentralizare şi în acest domeniu” – Gheorghe Falcă.
JA.-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!