Învingătorul din lupta pentru Primăria din Sintea Mare, noul primar Erdös Valentin, nu este şi fericitul câştigător. Nu toate victoriile se serbează cu surle şi trâmbiţe mai ales atunci când primăria pe care o conduci este falimentară. La preluarea mandatului, 12 miliarde de lei vechi figurau ca datorii, acum au mai rămas doar zece. Aceşti bani înseamnă plăţi datorate încă de pe vremea fostei administraţii pentru lucrări executate deja, în principal, la drumuri şi renovări ale instituţiilor de învăţământ. Şi cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, în urmă cu trei săptămâni contul de cheltuieli materiale al Primăriei a fost blocat printr-o sentinţă judecătorească. Aceasta a fost dată pentru 50 000 lei noi ce reprezintă suma datorată unei firme de consultanţă care a realizat mai multe proiecte depuse pentru accesarea de fonduri europene. Din păcate nici unul dintre proiecte nu a fost eligibil, ceea ce înseamnă că nu a venit nici un leu, dar a rămas datoria faţă de firma care le-a realizat. Şi aceasta trebuie plătită. „Vom încerca să să mai discutăm cu reprezentanţii firmei, să vedem cum vom putea plăti, pentru a ne debloca contul respectiv”, ne-a declarat primarul comunei Erdös Valentin.
Previziuni sumbre
Angajaţii primăriei şi-au primit salariile pentru luna iulie, chiar dacă cu întârziere, dar pentru lunile ce vor urma situaţia este încă incertă. Nu pentru că contul de salarii ar fi blocat, din fericire acesta a rămas deschis, ci pentru că este cam gol. Ghinionul e că şi Consiliul Judeţean a dat bani mai puţini sintenilor, din cei 60 000 lei planificaţi s-au primit, luna trecută doar 17 000. Conform precizărilor serviciului de contabilitate al Primăriei această diferenţă se explică prin recuperarea de către CJ a unor bani pe care primăria Sintea i-a solicitat în avans. Luna aceasta se aşteaptă ca suma virată de autorităţile judeţene să fie conformă cu planificările anuale.
Blocaj şi în plan politic
Din păcate probleme comunei sunt şi pe plan politic. La câteva săptămâni de la alegerea primarului, consilierii locali nu au reuşit să desemneze un viceprimar. Şedinţa furtunoasă la capătul căreia trebuia să apară şi numele vicelui s-a finalizat fără ca cineva să fie nominalizat pe funcţie.
M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!