Tribunalul Arad a decis joi, 8 noiembrie, condamnarea celor doi primari în exerciţiu, precum şi a fostului primar al comunei Şicula pentru infracţiunea de luare de mită luată pentru pentru „buna derulare” a contractelor atribuite de edili din calitatea lor de ordonatori de credite. Potrivit DNA, Aurel Radiţa, fostul primar al comunei Şicula, a pretins şi primit 2.500 de lei, Traian Balint, primarul comunei Covăsînţ, a pretins 18.000 de lei, din care a primit 3.000 de lei, iar Avram Teodor, primarul comunei Almaş, a pretins 31.000 de lei, din care a primit 7.000 de lei.
Iată soluţia, pe scurt, a Tribunalului Arad: „condamnă pe inculpaţii: 1. Radiţa Aurel – Mircea, fără antecedente penale; 2. Balint Traian – Gheorghe, fără antecedente penale, la câte 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită. Aplică inculpaţilor Radiţa Aurel – Mircea şi Balint Traian – Gheorghe pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Aplică inculpaţilor Radiţa Aurel – Mircea şi Balint Traian – Gheorghe pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b şi g Cod penal. În baza art. 91 şi 92 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor Radiţa Aurel – Mircea şi Balint Traian – Gheorghe, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Condamnă pe inculpatul Avram Teodor, fără antecedente penale, la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru infracţiunea de luare de mită. Aplică inculpatului Avram Teodor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi g Cod penal, pe o perioadă de 3 ani, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Aplică inculpatului Avram Teodor pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b şi g Cod penal. În baza art. 91 şi 92 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului Avram Teodor, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni”.
Tribunalul Arad a dispus ca pe durata termenului de supraveghere Radiţa, Balint şi Avram trebuie să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Tribunalul Arad a mai dispus ca fostul primar din Şicula şi primarul în exerciţiu din Covăsînţ să urmeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere Aurel Radiţa va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliul local al comunei Şicula sau Consiliul local al localităţii Ineu pe o perioadă de 60 zile. Totodată, şi Traian Balint va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliul local al comunei Covăsânţ sau Consiliul local al comunei Ghioroc pe o perioadă de 60 zile.
Tribunalul Arad i-a impus primarului din Almaş, Avram Teodor, să urmeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. De asemenea, pe parcursul termenului de supraveghere, Avram Teodor va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliul local al comunei Almaş sau Consiliul local al localităţii Gurahonţ pe o perioadă de 60 zile. De la Avram Teodor, Tribunalul Arad a dispus confiscarea sumei de 4.000 de lei consemnată la CEC Bank sucursala Timişoara.
Hotărârea Tribunalului Arad nu este definitivă. Ea poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit DNA „la data de 5 decembrie 2014, între primăria comunei Șicula, județul Arad, în calitate de achizitor, și o societate comercială, în calitate de executant, a fost încheiat un contract de lucrări în valoare de 5.186.855 lei inclusiv TVA, având ca obiect <<asfaltare străzi în comuna Șicula, județul Arad>>. În același context, în cursul anului 2015, pentru <<buna derulare>> a contractului și pentru obținerea finanțărilor necesare plăților pentru lucrările executate de societate în cadrul contractului menționat, suspectul Radița Aurel-Mircea, în calitate de primar și ordonator de credite, a pretins și primit de la administratorul firmei respective (denunțător în cauză) suma de 2.500 lei. Într-un context asemănător, urmare a încheierii unui contract de execuție lucrări cu aceeași societate comercială, în valoare de 468.341 lei inclusiv TVA, la data de 12 iunie 2015, suspectul Balint Traian-Gheorghe, primar și ordonator de credite al comunei Covăsînț, județul Arad, a pretins de la omul de afaceri suma de 18.000 lei, reprezentând un procent de 10 % din valoarea a două facturi emise în cadrul contractului (fără TVA-ul aferent și fără cota de impozit ce trebuia plătită bugetului de stat), din care a primit efectiv la aceeași dată suma de 3.000 lei. În aceeași manieră a procedat și suspectul Avram Teodor care, în cursul anului 2015, în calitate de primar și ordonator de credite al comunei Almaș, județul Arad, a pretins cu titlu de mită de la același om de afaceri suma de 31.000 lei, reprezentând un procentaj de 10 % din valoarea contractului de lucrări (312.686,5 lei fără TVA), din care efectiv a primit 7.000 lei. Sumele de bani menționate mai sus au fost primite de cei doi edili pentru același motiv, de <<bună derulare>> a contractului și pentru obținerea finanțărilor necesare efectuării plăților. Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!