ARAD. După cum ne-a obişnuit deja în ultimii ani, actuala conducere a Consiliului Judeţean Arad continuă să îi „pedepsească” pe primarii care nu sunt de la „partidele prietene”, respectiv de la PNL sau UDMR. Toate localităţile conduse de primari PSD sau ALDE sunt „faultate”, an de an, de CJA, fiind lăsate fără bani de la Judeţ. La fel se va întâmpla şi anul acesta. În proiectul de buget, la capitolul fonduri repartizate pe unități administrativ – teritoriale a sumelor corespunzătoare cotei de 6 la sută din impozitul pe venit reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean pe anul 2020, oraşele şi comunele conduse de pesedişti au fost „uitate”. Dar să vorbim aplicat, pe sume. Potrivit proiectului privind repartizarea sumelor din cota de 6 la sută, oraşele Chişineu Criş (primar PSD), Lipova (PSD), Nădlac (ALDE) şi Pâncota (PSD) vor primi 0 (zero) lei. În schimb, „fiefurile galbene” se vor alege cu sume bunicele. Curticiul va primi 550.000 de lei, Sântana va primi 800.000 de lei, Pecica 880.000 de lei, Sebişul 890.000 de lei, iar Ineul va primi 920.000 de lei.
Chiar dacă, spre deosebire de anii trecuţi, lista „damnaţilor” de la comune este mai mică, avem în continuare primării care nu primesc nici măcar un leu de la Consiliul Judeţean. Vorbim, bineînţeles, de primării conduse de primari din PSD. Printre acestea se numără Dezna, Moneasa, Şiştarovăţ sau Vărădia de Mureş. Alte primării, cum ar fi Bârzava sau Felnac, primesc sume infime, de 15.000 de lei. Practic, potrivit surselor noastre, banii aceştia ar fi destinaţi nu investiţiilor, ci achitării cotizaţiilor către Compania de Transport Public, pentru cursele de autobuz. Mai departe, unele primării care anul trecut nu au primit fonduri, s-au „conectat” la banii Consiliului Judeţean după ce primarii au anunţat că la alegerile locale din această vară vor candida din partea PNL, trădând PSD. Până la urmă, concluzia este tristă: alocările de fonduri continuă să se facă strict pe criterii de culoare politică a primarilor, nicidecum pe criterii de importanţă a proiectelor din judeţ. JA-A.G.
Şi o veste bună
Pe lângă veştile proaste primite dinspre Consiliul Judeţean, primăriile au primit şi o veste bună. În acest an, o cotă din impozitul pe venit, cotă care până anul trecut era direcţionată şi împărţită discreţionar de către CJA, va ajunge de la Ministerul Finanţelor direct în conturile primăriilor. Drept urmare, Consiliul Judeţean a fost scos din schemă şi nu mai intermediază virarea acestor sume.
Trimite articolul
XIn Romania de azi,apare firesc si natural ca praduitorii sa isi imparta prada intre ei,lasind pe dinafara pe cei care nu sunt cu ei,sau anterior au procedat in mod similar…Asa a fost din 1990 incoace,si tot asa va fi si in viitor…Prin urmare,viitor de aur tara are …
Preluare de pe aradon, 17 oct. 2019:
“peste 3,35 milioane lei a primit de la Centru și Lipova, un oraș cu primar social-democrat. În continuare, Nădlacul – condus de un primar ALDE a fost finanțat cu 2,37 milioane lei,”
“Moneasa -840 mii lei
Dezna – 452 mii lei”
Pana la urma ar fi fost nedrept sa primeasca tot ei.
Vă așteptați cumva la altceva din partea acestor MUTANȚI ? Nu-i interesează ce se întâmplă în județ, decât în localitățile patronate de acest pnl-pdl care nici măcar nu este partid politic ci o organizație NEO- FASCISTĂ, ANTI-UMANISTĂ, care ar trebui scoasă în afara legii !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
-
De PSD ce parere ai? Serios te intreb acum.
-
pe lânga acest pnl, P.S.D. este de-a dreptul DIVIN.
-
Dacă stai un pic și te uiți primarul de la Chisineu le da clasa la 10 primari, e de 30 ani, lumea îl iubeste, treaba și-o face de nota 10: a tăiat ajutoarele sociale la cine a refuzat sa muncească. Consiliul județean nu vrea sa fie bine pentru noi??? Doar din cauza ca acest om e din alt partid??? Ce mentalitate???