ARAD. Aproximativ 45 de primari şi reprezentanţi ai primăriilor din judeţul Arad au participat, la Consiliul Judeţean Arad, la o întâlnire la care a fost prezent Andrei Antipa, vicepreședintele Agenției Naţionale a Fondului de Mediu. Edilii din judeţul nostru au fost informaţi despre programele care vor fi finanţate de instituţia naţională pe parcursul acestui an. „Am organizat această sesiune de informare pentru că e important ca primarii să afle, direct de la sursă, care sunt proiectele finanțabile anul acesta. Eu mă bucur de interesul domnilor și doamnelor primar, de sala plină, de faptul că au fost activi la discuțiile de astăzi. Îi mulțumesc domnului vicepreședinte al Agenţiei pentru efortul de a veni la Arad și de a avea această discuție foarte bună la Consiliul Județean. A scutit de un drum la București 45 de primării arădene”, a declarat, după întâlnire, Iustin Cionca, preşedintele CJA.
La eveiment au participat, pe lângă reprezentanţii primăriilor, şi deputații Glad Varga și Sergiu Bîlcea, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean, Iustin Cionca și Răzvan Cadar, directorii Consiliului Județean şi funcționari din primării.
Care sunt proiectele?
Primarii au fost informaţi că au la dispoziţie mai multe programe de finanţare, atât prin AFM, cât şi prin PNRR, prin care pot implementa proiecte de mediu din fonduri nerambursabile. Lista prezentată reprezentanţilor primăriilor cuprinde următoarele programe de finanţare:
Programul Casa Verde Fotovoltaice, cu termen de lansare prevăzut la sfârşitul lunii martie 2023 şi un buget alocat de 2 miliarde lei. Aproximativ 150.000 de gospodării din România vor beneficia de panouri fotovoltaice prin intermediul acestui program;
Programul Fabrici de reciclare, cu termen de lansare prevăzut la începutul lunii mai 2023 şi un buget alocat de 286 de milioane lei. Este finanțat prin PNRR, se adresează operatorilor privaţi şi sprijină activitățile de reciclare, de pregătire pentru reciclare și post reciclare;
Programul Prima Conectare, cu termen de lansare martie – aprilie 2023 şi buget de 150 de milioane de euro, cu alocare financiară de 1.900 de euro/gospodărie. Este finanțat prin PNRR, se adresează operatorilor de apă regionali sau locali, în parteneriat cu primăriile şi finanțează branșamentele și racordurile către populație, acolo unde ele nu există;
Programul Apă Curată, cu termen de lansare mai – iunie 2023 şi un buget alocat de 200 de milioane de euro. Este finanțat din Fondul pentru Mediu, se adresează autorităților locale şi finanțează rețele de apă și canal în localitățile în care nu există, dar și stații de tratare și de epurare;
Programul microbuze școlare electrice, cu termen de lansare martie – aprilie 2023 şi un buget alocat de 300 de milioane de lei. Este finanţat din Fondul pentru Mediu și se adresează consiliilor județene;
Programul eficiență energetică în clădirile publice, cu un buget alocat de 500 de milioane de lei. Este finanțat din Fondul pentru Mediu și se adresează instituțiilor publice, lucrările eligibile incluzând: schimbarea tâmplăriei, achiziționarea unor centrale noi, încălzirea în pardoseală, anveloparea exterioară, schimbarea instalațiilor electrice din interior;
Programul Rabla Local, cu termen de lansare mai – iunie 2023 şi o finanţare de 3000 de lei/solicitant. Este prevăzută scoaterea din circulație a 100.000 de mașini vechi;
Programul privind refacerea siturilor contaminate istoric, cu termen de lansare septembrie 2023 şi un buget alocat de 500 de milioane de lei. Este finanțat din Fondul pentru Mediu și se adresează primăriilor care au în proprietatea lor terenuri contaminate.
Trimite articolul
X“Nu vrem dacă nu se poate fura!!!!”