Primarii trebuie să analizeze foarte serios problemele din învăţământ. Aceasta este părerea prefectului de Arad, Gavril Popescu, care crede că inechităţile dintre profesori pot fi rezolvate de nimeni alţii decât de cei care conduc destinele localităţilor.
Eu nu pot să intervin peste hotărârile judecătoreşti, care au recunoscut drepturile şi sporurile pentru un sindicat din învăţământ şi nu şi pentru celălalt. Aceasta este problema primarilor. Ei trebuie să se aplece asupra problemei, să verifice numărul de membri de la un sindicat şi de la celălalt, pentru că nu vreau să ne trezim într-o zi că trec toţi la un sindicat, pentru a primi drepturi salariale mai mari, iar apoi vor trece înapoi .
Fără a preciza care este soluţia pe care primarii ar trebui să o aplice în astfel de situaţii, prefectul crede că un prin pas spre rezolvarea inechităţilor din învăţământul local ar fi organizarea unei întruniri cu toţi primarii, întrevedere care să fie coordonată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Cine intervine
Gavril Popescu s-a arătat nemulţmuit că numărul membrilor sindicatului democratic, care a câştigat în instanţă drepturi şi prime, a crescut foarte mult şi că nu aceasta este soluţia în rezolvarea problemelor profesorilor care, deşi au acelaşi grad, predau acceaşi materie şi au aceeaşi vechime, au salarii diferite. Rămâne doar de văzut dacă această chestiune va putea fi rezolvată cu adevărat la nivel local, fără intervenţia celor de la centru, şi, dacă până la soluţionare, migraţia de membri sindicali dintr-o parte în alta nu va fi totală.
A.B.
Trimite articolul
Xde unde si pana unde , senior perfect , primarii pot solutziona problemele profesorilor????? primarul conform constitutziei este o persoana aleasa de carte votantzi iar aceasta persoana poate avea o multitudine de profesii!!!! ……ascutzitor de cutzite-taietoare de frunze papate de cianii!!! cum sa solutzioneze el problemele astea cand pe el……, nu-l duce capul??grea problema si pt. dumeavoastra, senior?????
Eu cred ca aceasta treaba nu este de competenta primarilor.Pe perioada desfasurarii proceselor este foarte adevarat ca atat prefectul cat si primarii au gresit neexpunindu-si pozitia in instanta.Nu mi se pare corect ca dupa ce ai semnat un contract de munca sa revii cu o actiune in instanta cerand noi si noi drepturi. Dar oare acel judecator care a dat solutiile nu a analizat suficient dosarele,sau are vreun interes ascuns
Isi da si dom Popescu cu parerea,asa ca sa se afle in treba!Pai,cine il mai baga in seama acum cind zilele sale sunt numarate ,cel putin asa dupa cum i-a promis Falca !?Si,berbecul asta,daca va cistiga alegerile ,nu iarta si nu uita ce a promis Bine ar fi daca s-ar intimpla asa si cu ce a promis pina s-a vazut ales.primar…..Cit despre chestiunea salariilor profesorilor pai,ce pot face niste amarite de primarii.care n-au bani nici sa-si plateasca omul de serviciu daramite sa se angajeze la o treaba atat de mare cum au cerut-o sindicatele din invatamint ?!Si,atunci pe.pentru ce ne mai ascundem dupa cires facind atita caz de,nu stiu ce descentralizare a deciziilor si a Puterii?!