ARAD. În urma ședinței de lucru desfășurată joi la Instituția Prefectului pe tema colectării deșeurilor menajere din zonele 2 (Chișineu – Criș) și 5 (Lipova), dar și a faptului că ulterior hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de luni, 1 iulie, nu au fost implementate de către ADI-Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor măsurile dispuse, vineri CJSU s-a întrunit din nou la Prefectură, pentru deblocarea situației colectării deșeurilor menajere din cele 24 de unități administrativ-teritoriale afectate.
„În ședința de astăzi, 5 iulie, prezidată de Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, președinte al CJSU Arad, s-a votat completarea articolului 2 al hotărârii CJSU din data de 1 iulie cu un nou articol, 2.1, după cum urmează: «Până la delegarea temporară a serviciului de către ADI-SIGD către un operator autorizat, unitățile administrativ-teritoriale din zonele 2 și 5, membre ale ADI-SIGD, vor lua toate măsurile legale ce se impun în vederea evitării unor situații care să afecteze starea de sănătate a populației sau care să provoace poluarea excesivă a mediului, dar fără a afecta în vreun fel proiectul». Drept urmare, începând din acest moment, primăriile pot lua propriile măsuri pentru colectarea deșeurilor, fără a afecta prevederile din proiectul european, până când ADI-SIGD va delega temporar serviciul către un oeprator autorizat. Delegarea temporară va dura până la finalizarea unei noi licitații pentru atribuirea serviciului de colectare și transport al deșeurilor din zonele 2 și 5”, se arată în comunicatul de presă transmis de Instituția Prefectului.
Practic, prin acest nou articol primarii pot interveni pentru a ridica deșeurile, fără ca Masterplanul județului privind gestionarea deșeurilor să fie afectat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!