Acordul cadru de achiziție publică de insule ecologice digitalizate a fost semnat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (finanțator), Primaria Municipiului Arad (beneficiar) și Europlast România SRL (promitent-furnizor). În acest context, zilele acestea se află la Arad, reprezentanții operatorului economic care va livra municipiului cele 200 de insule ecologice digitalizate, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Insulele ecologice care urmează să ajungă la Arad sunt supraterane de tip 1, fiecare dintre acestea compusă dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea deșeurilor pe 5 fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Insulele vor fi „protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmitere date, bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare”.
Achiziția s-a realizat centralizat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Prin construirea de insule ecologice digitalizate, municipalitatea arădeană urmărește accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economia circulară.
„Încă o promisiune onorată! În următoarele săptămâni vor ajunge la Arad primele insule ecologice digitalizate, finanțate prin PNNR. În momentul în care am implementat proiectul pilot care prevedea amenajarea primelor insule ecologice digitalizate în cartierele Alfa și Confectii, am avut în vedere faptul că, în cazul în care acestea își vor dovedi eficacitatea, vom extinde acest proiect și la nivelul celorlate cartiere de blocuri. Zis și făcut. Identificând oportunitatea atragerii de fonduri europene pentru o astfel de investiție, am solicitat finanțare și iată că azi putem vorbi la timpul prezent despre noile insule ecologice care urmează să fie amplasate în cartierul Micălaca și în zona Calea Aurel Vlaicu. Întrucât vorbim despre 200 de insule ecologice digitalizate, acestea vor fi amplasate etapizat, de aceea am rugămintea ca asociațiile de proprietari să fie îngăduitoare, să aibă răbdare, întrucât toată lumea va beneficia de servicii de salubritate de calitate. Investim pentru un mediu curat și sănătos, investim #pentruARAD!”, a punctat primarul Călin Bibarţ.