Guvernul este restant până şi cu sumele datorate persoanelor cu handicap şi ale însoţitorilor acestora. De acolo, de la Bucureşti, ni se prezintă unele măsuri sociale, dar care sunt doar pe hârtie”, a afirmat primarul comunei Felnac.
De asemenea, Nicolae Selegean subliniază că autorităţile locale nu sunt sprijinite sub nici o formă. „Vorbim de descentralizare, avem un proiect de lege în acest sens, dar când e vorba de fonduri, ne dăm seama că e o centralizare excesivă. Nici măcar investiţiile începute nu sunt continuate, în schimb cresc cheltuielile cu funcţionarea ministerelor”, consideră Selegean.
Primarul comunei Felnac aduce ca argumente rectificările bugetare din ultimele 18 luni, de când este Victor Ponta premier. „Administraţiile locale sunt neglijate, iar acelea care totuşi primesc bani beneficiază în mod clientelar de acest lucru. Mai mult, există o presiune instituţională asupra primarilor care au primit fonduri de la Guvernul Ungureanu. Suntem anchetaţi, cercetaţi, trebuie să dăm cu «subsemnatul», şi asta se întâmplă de peste un an”, a încheiat primarul Nicolae Selegean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!