Craiva. O primă sancţiune din această campanie electorală a fost dată de Poliţie, în urma unei sesizări primite de la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Arad. Primarul din Craiva nu ar fi respectat dispoziţiile legale cu privire la afişajul electoral, fapt reclamat la BEJ de organizaţia judeţeană a PSD.
“Pe teritoriul U.A.T. Craiva, primarul localităţii, Bercea Ioan, nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 41, al. 1 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, de a amplasa panouri pentru afişajul electoral, fapt care este de natură să afecteze interesele legitime şi drepturile competitorilor electorali înscrişi în cursa pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al României”, se arată în sesizarea PSD.
BEJ a constat că există o dispoziţie dată de primar cu privire la stabilirea locurilor de afişaj electoral, dar care nu ar fi fost pusă în aplicare. Din această cauză, a sesizat mai departe Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.
“În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că nu a fost amplasat un panou electoral. Astfel, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în sumă de 1000 lei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, Adina Aconstantinesei.
Primarul Ioan Bercea spune că a existat o problemă doar cu un panou, din localitatea Chişlaca. Muncitorii care lucrează la căminul cultural ar fi mutat panoul din faţa clădirii, însă după ce poliţiştii au mers acolo, a fost reamplasat.
Conform primarului, pe raza comunei sunt instalate acum nouă panouri de afişaj electoral.
Trimite articolul
Xprimar cu bracinar si basistoid sau sorosist pe deasupra! la asta se pricep cel mai bine basistoizii si sorosistii,la NERESPECTAREA LEGII !!! asta inseamna la ei,Romania NORMALA ! halal…
Bine ca i-a dat Guvernul PSD 15 miliarde pentru a face canalizare in comuna.
Cu banii in mana nu sunt in stare sa demareze lucrarile. Incompetenta este la ea acasa.
Credeți că ducem lipsa de panouri electorale , de ce sa consumi resurse materiale pt. niste panouri când totuși ne aflăm în anul 2019 . Sa înțeleg că lipsa panoul cu dna Viorica Dancila si s-au supărat “domnii ” de la PSD:))))). Chiar nu înțeleg circul politic dar ce stiu sigur este ca oamenii nu au cum să nu afla in anul 2019 ce sa votează si mai important cu cine sa voteze , cu si fara afișe electorale, just I say !
daca asta e o problema ca nu a pus panouri electorale e pacat de mentalitatea lor.
De ce nu ziceti voi aia PSD asta e problema la noi in comuna sau alceva daca umblati numa dupa bani si sa faceti campanie electorala acuma stiti de toate problemele da cand se termina campania nu mai stiti nimic ce credeti ca faceti ce castigati amenda se plateste din bani nosti bugetu Primariei si spuneti ca ne vreti binele NE LIPSIM DE BINELE VOSTRU…