Se strânge laţul în jurul lui Florin Ion Moţ, primarul din Zărand. Acesta este tot mai aproape de a ajunge în puşcărie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad l-a trimis în judecată pe Moţ, acesta fiind acuzat de înşelăciune, uz de fals şi abuz în serviciu.
Faptele de care este acuzat primarul din Zărand sunt odioase: „din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul Moţ Ion Florin, în perioada martie-mai 2009, a indus în eroare reprezentaţii unei societăţi comerciale din judeţul Arad cu prilejul încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare de terenuri, afirmând în mod nereal că aceste terenuri nu au mai făcut obiectul unor antecontracte de acelaşi gen. În realitate, terenurile fuseseră anterior înstrăinate în acelaşi mod şi unei alte societăţi comerciale de pe raza judeţului Arad. Procedând astfel, inculpatul a cauzat un prejudiciu total în valoare de 197.020 lei persoanei juridice care a achiziţionat a doua oară imobilele”. Acest pasaj este preluat din comunicatul de presă emis de Parchet. Acest limbaj juridic se poate traduce, de fapt, foarte simplu: a vândut aceleaşi terenuri la două firme.
A încercat să se acopere
Trei ani mai târziu, simţindu-se, probabil, strâns cu uşa, Florin Ion Moţ a încercat să acopere mizeriile pe care le-a făcut. Dar s-a folosit de acte false pentru aceasta. „Inculpatul, în calitate de primar al comunei Zărand, în luna septembrie 2012, pentru a justifica neeliberarea unui titlu de proprietate persoanei care a solicitat aceasta, a prezentat serviciului juridic al Prefecturii judeţului Arad copia unui antecontract prin care ar fi achiziţionat terenul ce făcea obiectul titlului de mai sus, antecontract despre care ştia la acel moment că este fals. Procedând astfel, inculpatul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a refuzat în mod nejustificat să soluţioneze cererea de eliberare a titlului de proprietate formulată”, mai spun procurorii. Dosarul acestuia va fi judecat de magistraţii Judecătoriei Arad.
Are deja o condamnare
Florin Ion Moţ este, probabil, singurul primar din ţară care a fost condamnat definitiv, dar a rămas în funcţie. Acesta a primit o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare, fiind judecat pentru luare de mită. Ca atare, dacă va fi condamnat şi de Judecătoria Arad, pedeapsa cu suspendare i se va activa, urmând ca Moţ să ajungă după gratii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!