Deşi nu s-a primit încă avizul final de la Bucureşti, primarul Gheorghe Falcă a vorbit şi marţi, în cadrul conferinţei de presă, despre modificarea organigramei Primăriei Municipiului Arad. De data aceasta, edilul a făcut referire la înfiinţarea unui Corp de Control Monitorizare Servicii de Utilităţi Publice şi Control Infrastructură.
„Şi Consiliul Judeţean şi-a creat, sub o altă denumire, o astfel de structură. Corpul de Control aparţine primarului şi va avea patru oameni care nu merg doar să vadă o infrastructură, ci şi cum merg serviciile publice. E o noutate în ceea ce înseamnă Primăria Municipiului Arad. Propriu-zis, e apărarea primarului faţă de comportamentul unui funcţionar public. Pentru că ei au atribuţiunea de verificare, ei au atribuţiunea de asumare şi, evident, de plată” – a subliniat primarul în cadrul conferinţei de presă de marţi.
Cresc unele salarii!
Gheorghe Falcă a mai vorbit despre posibilitatea pe care Legea Salarizării i-o oferă primarului de a propune o creştere a salariilor. „Lucrul acesta nu o să-l realizez în această lună, când voi aproba organigrama, ci o să-l am în discuţie cu direcţiile şi compartimentele din Primărie, pe perioada următoarelor trei-patru luni. Dar trebuie să fim sinceri: acolo unde avem un deficit de personal, acel deficit de personal îl putem rezolva prin aducerea unor oameni în Primărie, cu o salarizare mai mare. În acest moment, Primăria Municipiului Arad are 136 de posturi vacante – un număr destul de mare pentru că nu exista o mare atractivitate la nivelul de salarizare din Primărie, asociat cu nivelul de responsabilitate din Primărie. După aprobarea acestei organigrame, o să dăm drumul la concursuri pe anumite zone, concursuri care sperăm să atragă cât mai mulţi specialişti în Primărie, care vor avea o salarizare mult mai bună. Chiar în acest moment, avem cinci concursuri în derulare, care înseamnă 12 posturi în Primărie” – a mai spus Gheorghe Falcă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!