Ajuns la cea de a doua ediţie, Concursul Naţional de creaţie plastică şi literară „Primăvara, oglindită în ochii copiilor” a adunat aproape 600 de lucrări. Acestea au fost expediate de elevi din aproape toate judeţele ţării, pe adresa Şcolii Generale Nr. 5 din Arad, organizator al competiţiei.
Lucrările concurenţilor au fost expuse, săptămâna aceasta, în sala festivă a şcolii şi evaluate de un juriu format din reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Casei Corpului Didactic, Bibliotecii Judeţene şi, nu în ultimul rând, de membrii conducerii Şcolii Generale Nr. 5.
Biblioteca Judeţeană va găzdui o expoziţie cu lucrările premiate, punctul final al proiectului constituindu-l editarea unei cărţi în domeniul educaţional, ce va milita pentru flexibilizarea ofertei de învăţare prin propunerea ca alternativă educaţională a concursurilor şcolare.
Scopul
Intenţia coordonatorilor acestui proiect – prof. înv. primar Mirela Gornic, inst. Eleonora Bundiş şi inst. Ribana Pop – a fost de a descoperi şi promova elevii talentaţi şi de a populariza experienţa curriculară şi extracurriculară a cadrelor didactice îndrumătoare.
JA-D.D.
Eurocarnavalul copiilor, la „Curcubeu”
Citiți principiile noastre de moderare aici!